Game of Thrones: sezonul 8 primește primul trailer oficial și e spectaculos

HBO se pregătește de lansarea ultimului sezon din cel mai popular serial din toate timpurile. Sezonul 8 din Game of Thrones se va lansa luna viitoare.

În cazul în care faci parte din tabăra care nu mai doarme noaptea de de nerăbdare să vadă ce se întâmplă cu personajele favorite din serial, cei de la HBO au publicat trailerul oficial pentru sezonul opt. Acesta va fi ultimul sezon al îndrăgitului show și, spre deosebire de celelalte de până acum, va fi semnificativ mai scurt.

De această dată, vom vorbi de doar șase episoade, dar având în vedere precedentele din sezonul șapte, când unul a fost de o oră și jumătate, e foarte probabil să se întâmple și acum la fel. Cu alte cuvinte, în fiecare duminică seară, vei avea parte de un lung metraj în universul fantastic bazat pe scrierile lui George R.R. Martin.

Game of Thrones a început în 2011 prin adaptarea pentru TV a seriei de cărți A Song of Ice and Fire scrisă de către George R.R. Martin. Pentru o perioadă de timp, cei care citiseră cărțile erau înaintea amatorilor de TV din prisma poveștii. La această oră, din cauza ritmului destul de lent în care R.R. Martin publică noi volume, nimeni nu știe cum se va încheia cel mai piratat show din toate timpurile.

După un an 2018 fără niciun episod nou, în 2019 vom vedea cine va câștiga lupta dintre armata morților vii condusă de Night King și pretendenții la Iron Throne. Momentan, pe tron se află Cersei Lannister care a refuzat să ia parte la lupta de la Winterfell împotriva armatei de White Walkers.

Deși nu știe nimeni deznodământul încă, HBO a început promovarea intensă a show-ului cu mai multe teasere, secvențe din Game of Thrones strecurate în alte reclame și trailere pentru ceea ce urmează să difuzeze în 2019. Premiera sezonului opt din serial, care este și ultimul, e programată pentru 14 aprilie.

Alexandru Puiu
07:28 06.03.2019
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video