Facebook își face propriul sistem de plată ca să nu mai pleci din rețea

Facebook își face propriul sistem de plată ca să nu mai pleci din rețea
Sursa foto: Techweez
17:30 03.05.2019

Facebook este gata să treacă la următorul nivel: crearea unei criptomonede și implementarea unui sistem de plată ca să nu mai pleci niciodată din rețea.

Facebook se află în discuții cu mai multe firme financiare și cu mai mulți comercianți online pentru a lansa un sistem de plată cu criptomonende ce va fi atașat rețelei sociale. Dacă Facebook reușește să creeze acestă criptomonedă și să implementeze acest sistem de plată atunci ar putea deveni cea mai răspândită aplicație a criptomonedelor.

Moneda virtuală pe care rețeaua socială vrea să le-o ofere utilizatorilor s-ar numi Libra și este o monedă virtuală ce ar putea fi trimisă de la unul la altul și ar putea fi folosită pentru a achiziționa bunuri și servicii pe Facebook, dar și pe alte platforme.

Libra este o criptopmonedă, dar va fi diferită față de bitcoin deoarece valoarea acesteia va fi stabilă și determinată, nu ca în cazul unui bitcoin care fluctuează în funcție de cerere și ofertă. De exemplu, o libra este echivalentul unui dolar.

Acest tip de criptomonedă se numește „stablecoin” și este legată de dolarul american și are o volatilitate scăzută. De aceea, o astfel de monedă ar fi mai bună ca instrument de plată decât bitcoin-ul a cărui valoare fluctuează foarte mult.

Ca să realizeze acest proiect, Facebook caută o finanțare de 1 miliard de dolari și a intrat în discuții cu instituții financiare ca Visa sau Mastercard și cu procesatorul de plăți First Data Corp.

De asemenea, există discuții și cu multe site-uri de e-commerce să accepte moneda Facebook ca metodă de plată. Magazinele ar fi deschise la această propunere deoarece ar scăpa de comisionele de tranzacționare pe care le percep Visa, Mastercard și băncile.

Marele vis al Facebook este pe cale să se îndeplinească

În plus, implementarea unei asemenea metode de plată ar putea ajuta la expunerea utilizatorilor la și mai multă reclamă. De exemplu, un utilizator ar putea vedea reclamă la un produs, l-ar cumpăra cu moneda Facebook, apoi compania întoarce banii înapoi în sistem pentru a afișa și mai multe reclame.

Marea viziune a Facebook este să construiască o opțiune de check-out pe care cumpărătorii ar putea să o folosească atunci când este timpul să plătească pentru ceva. Acest sistem ar fi similar cu cel de login cu Facebook pe alte site-uri.

După câte probleme a avut rețeaua socială în ultima vreme, te-ai gândi că banii sunt ultimul lucru pe care utilizatorii ar vrea să-i dea lui Mark Zuckerberg. Totuși, acest sistem de plată va fi realizat după reguli stricte și ar respecta aceleași reglementări ca și PayPal. Poate că oamenii vor fi retincenți la început, însă comoditatea adusă de acestă monedă ar putea fi un factor determinat pentru succes.

Marele avanataj al Facebook în toată acestă treabă este faptul că o treime (2 miliarde de persoane) din populația globului își verifică profilul în fiecare lună. Toți acești oameni au nevoie să cumpere obiecte. De ce să nu o facă direct pe Facebook?

Rețeaua socială vrea să profite de baza mare de potențiali clienți și vrea să-și plătească utilizatorii cu acestă monedă dacă se uită la reclame, atunci când interacționează cu conținutul și platforma, adică să facă un sistem  similar cu cel al punctelor de loialitate existent în magazine.

Astfel, Facebook vrea să meargă pe urmele Apple și Amazon, companii care și-au implementat propriile sisteme de plată. Practic, realizarea unui sistem de plată este marele vis al Facebook. Vis la care se gândește încă din 2012 când s-a listat la bursă.