17 nov. 2019 | 12:08

Experiență: M-am abonat la Apple TV+ și Disney+ chiar dacă România e „în lumea a treia”

ACTUALITATE
Experiență: M-am abonat la Apple TV+ și Disney+ chiar dacă România e „în lumea a treia”

Apple TV+ s-a lansat pe 1 noiembrie. Disney+ este disponibil din 12 noiembrie. Acestea sunt principalele alternative la Netflix. Și nu le poți accesa în România fără artificii extraordinare.

Când a ajuns Netflix în România, în urmă cu câțiva ani, eram deja abonat de vreo trei ani la cel mai popular serviciu de streaming al momentului. Ulterior, m-am abonat la HBO Go și, pentru un moment, am fost convins că accesibilitatea acestor platforme împreună cu un preț rezonabil vor duce la descurajarea pirateriei.

Când televizorul tău vine cu buton de Netflix pe telecomandă, nu prea îți vine să mai descarci fiecare sezon din show-urile tale preferate de pe torrent. În loc să descarci subtitrări, să vezi dacă se potrivesc pentru versiunea filmului pe care o ai tu, intri pe Netflix și lucrurile merg pur și simplu.

În plus, dacă ai un TV 4K HDR, show-urile tale preferate se văd spectaculos, în timp real. Lucrurile merg ca unse, iar acest principiu este valabil atât în cazul Netflix, cât și HBO Go sau Amazon PrimeVideo. Diferența este că PrimeVideo nu oferă subtitrări în română pentru filmele și serialele incluse pe platformă.

Apple TV+ și Disney+ încurajează pirateria și nu o fac doar în România

see

Apple TV+ este disponibil în aproximativ 100 de țări, în afară de România. În schimb, lista include Republica Moldova, Zimbabwe, Venezuela (țara cu cea mai mare inflație din lume), Mozambic, Tajikistan și multe alte teritorii greu de pronunțat. Nu știm dacă va veni vreodată în țara noastră sau care este motivul discrepanței. Nu există niciun comunicat oficial pe marginea acestui subiect. Dacă ai o curiozitate legată de țările în care ai acces la Apple TV+, lista completă o găsești aici.

Disney+ s-a lansat pe 12 noiembrie în Statele Unite ale Americii, Canada și Olanda. Pe 19 noiembrie, va ajunge în Australia și Noua Zeelandă. Pe 31 martie 2020, serviciul va putea fi accesat în câteva țări europene din vest. Lista include Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Germania și Irlanda. Alte țări nu au fost anunțate și, din nou, nu știm dacă va ajunge vreodată în România.

Pentru că încearcă să concureze cu Netflix, HBO Go sau PrimeVideo, noile servicii de streaming investesc niște sume fabuloase în conținut video original de foarte bună calitate. Am văzut primele trei episoade din See cu Jason Momoa, primele trei episoade din The Morning Show cu Reese Witherspoon și Jennifer Aniston, iar în prima zi de lansare a Disney+, m-am uitat la primul episod din The Mandalorian. Acesta este primul serial din universul Star Wars care nu este animație.

În fiecare caz, valoarea producției, calitatea scenariului și spectacolul distribuției îți arată că ”banii sunt maculatură” pentru giganți ca Apple sau Disney. Ca să-ți faci o idee despre ce valori vorbim, putem lua ca referință Game of Thrones, considerat cel mai scump serial din toate timpurile. Chiar dacă nu te-ai uitat la el, știi despre ce este vorba și apreciezi valoarea investiției în producția HBO.

Ultimul sezon din Game of Thrones a costat 90 de milioane de dolari, cu o medie de 15 milioane pe sezon, conform Variety.  Serialele Marvel care vor ajunge pe Disney+ vor costa până la 25 de milioane pe episod, conform The Hollywood Reporter.  Faptul că Netflix investește 10 milioane de dolari într-un episod din The Crown sau 8 milioane de dolari într-un episod din Stranger Things doar întârește argumentul că această competiție tinde să devină nebunească. Amazon a cheltuit 250 de milioane de dolari doar pentru achiziționarea drepturilor la Lord of the Rings, pentru a transforma cărțile în serial.

Un episod din The Mandalorian costă aproximativ 12,5 milioane de dolari, în contextul în care primul sezon are 8 episoade, pentru un total de 100 de milioane de dolari. See a fost confirmat pentru un al doilea sezon cu un total de 240 de milioane de dolari și 15 milioane de dolari per episod. The Morning Show care îmi aduce aminte destul de tare de Newsroom al lui Aaron Sorkin costă 15 milioane per episod, dintre care 4 milioane sunt împărțite egal de Aniston și Witherspoon care, pe lângă rolurile principale, ocupă poziția de producător executiv.

În mod obiectiv, ai crede că aceste sume foarte generoase investite în seriale vor avea un efect benefic pentru atragerea utilizatorilor și, în final, ”scoaterea” investiției. În practică însă, când Disney+ este disponibil într-o mână de țări, iar Apple TV+ nu este disponibil în țări precum România și Uzbekistan, calitatea încurajează pirateria.

Apple a dat-o de gard. Pe cei de la Disney îi înțeleg

mandalorian

Când Apple a anunțat Apple TV+, a venit cu o ofertă de nerefuzat. În momentul în care îți cumperi un iPhone, iPad sau Mac, te bucuri de acces gratuit pe un an de zile la noul serviciu de streaming. După aceea, plătești un rezonabil cinci dolari pe lună.

Pentru că în România nu te poți abona, dar nu știai acest lucru când ți-ai cumpărat un iPhone 11, aproape că te simți îndreptățit să-ți descarci de pe torrent sau se uiți pe vreun site dubios la See, The Morning Show, Dickinson sau For All Manking.

Pentru că Apple are deja infrastructura și servește doar conținut original, i-a fost foarte ușor să ofere Apple TV+ în peste 100 de țări. Mi se pare incredibil de ofensator faptul că România nu este pe listă, dar asta e altă poveste. În mod autentic, oriunde ai acces la AppStore sau Apple Books, ar trebui să te poți uita la Apple TV+ și nu este așa, iar argumentele din spatele acestei decizii lipsesc cu desăvârșire.

În ceea ce-i privește pe cei de la Disney, aproape că-i înțeleg. Libraria de conținut este incredibil de mare. Știam la ce să mă aștept pentru că am cititi și am scris multe materiale pe acest subiect. Pentru că gigantul american nu deține încă drepturile de distribuție pentru tot acel conținut video în fiecare colț al lumii, vor trece probabil vreo doi ani de zile, dacă nu mai mult, până când va ajunge peste tot.

În plus, Disney trebuie să facă investiții în ferme de servere, nu doar în conținut original, pentru a oferi The Mandalorian în 4K Ultra HD cu HDR și o coloană sonoră Dolby Atmos în România la un număr semnificativ de abonați.

Chiar și așa, la câte lucruri bune se găsesc pe Disney+, cât timp nu-l vei putea accesa legal, la cât de mare este interesul pentru Star Wars, nu ar trebui să vină ca o surpriză dacă primul episod din The Mandalorian va depăși toate recordurile de piraterie.

Cum m-am abonat legal, din România

lady-and-the-tramp-disney

În urmă cu aproximativ doi ani, scriam un articol în care povesteam cum am renunțat la cablu și folosesc doar servicii plătite. Informațiile de acolo sunt în continuare relevante și în cazul Apple TV+ și Disney+. Ideea de bază este că aceste trucuri funcționează doar pe dispozitive Apple, deoarece este foarte ușor să ai acces la App Store de Statele Unite ale Americii cu un cont Apple de SUA. În cazul gadgeturilor cu Android, este mai complicat spre imposibil să obții rezultate similare.

După ce ți-ai făcut un cont Apple de SUA, pe care eu îl am din 2007 când mi-am cumpărat primul iPhone, trebuie să ai niște bani pe el. Chiar și dacă ai acces gratuit la Apple TV+ pentru că ți-ai cumpărat un iPhone sau iPad în ultimele luni, Apple vrea să vadă că peste un an vei putea să plătești prima lună de abonament. Deoarece nu am avut un card de State, mi-am cumpărat unul preplătit de 10 dolari de pe MyGiftCardSupply.com.  Am asociat acel card contului și, subit, am putut să mă uit la toate show-urile menționate mai sus.

Cu Disney+ este un pic mai complicat, pentru că Disney vrea să te vadă ca fiind în Statele Unite. Ca urmare, a trebuit să păcălesc și locația Apple TV-ului printr-un Smart DNS.

De vreo 4 ani, în acest scop, eu folosesc Getflix. Funcționează foarte bine și se poate configura direct pe routerul din casă. Astfel, atâta timp cât ești pe Wi-Fi, indiferent dacă ești pe smartphone, tabletă, laptop, consolă sau Smart TV, ai aceleași beneficii. Mai multe detalii despre Getflix am scris în articolul legat de cum am renunțat la cablu, citat mai sus.

După ce am bifat acest aspect și m-am conectat cu contul de SUA pe Apple TV, am instalat din AppStore aplicația Disney+. Am pornit-o și m-am abonat. Ai 7 zile de acces gratuit, după care te costă 7 dolari pe lună abonamentul. Îmi dau seama că procesul este unul foarte complicat și este mai simplu să piratezi, dar am vrut să văd dacă este posibil să nu fac acest lucru.

Dacă vrei să să-ți faci o idee despre conținutul pe care îl poți vedea pe cele două servicii de streaming care nu sunt disponibile oficial în România, am creat clipul de mai jos.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele