Cum îți poți învăța creierul să nu mai simtă durere

Cum îți poți învăța creierul să nu mai simtă durere
17:02 10.06.2019

Creierul uman este încă plin de mistere, iar cercetătorii găsesc mereu noi modalități prin care îl pot antrena, chiar și când vine vorba de durere.

Durerile cronice sunt mult mai comune decât ne dăm seama. Medicamentele ajută într-o oarecare măsură, dar durerea e mereu acolo. Astfel, creierul poate fi învățat să n-o mai simtă. În teorie, posibilitatea ca asta să se poată întâmpla nu este una tocmai ridicată. Totuși, cercetătorii susțin că nu e deloc imposibil. În anumite condiții, anumite circuite din cortexul prefrontal al creierului pot determina dacă indivizii simt durere și la ce nivel.

Terapia poate rezolva tot felul de probleme, chiar și din punct de vedere fizic. Și nu vorbim aici de kinetoterapie, ci de un tip de psihoterapie care îți poate învăța corpul să reacționeze diferit. Este vorba despre terapia prin expresie și conștientizare emoțională (EAET). Aceasta se concentrează pe emoții, dar și pe învățarea unor abilități care antrenează și schimbă modelele de comportament dăunătoare.

De ce creierul te poate ajuta să nu mai simți durere

Frica, depresia și anxietatea sunt factori de stres care pot slăbi circuitele creierului, ceea ce îi face pe oameni mai vulnerabili la sentimentul de durere. Astfel, dacă acele circuite prefrontale nu funcționează pentru a-i ajuta să regleze senzațiile, indivizii vor simți durere mult timp după ce o rană fizică s-a vindecat. Mai mult, în unele cazuri creierul poate genera durere chiar dacă nu există vreo vătămare corporală.

Una dintre cauzele durerilor cronice este și trauma psihologică, în special din timpul copilăriei. Aceasta poate lăsa o amprentă fizică pe creier care poate face individul vulnerabil la dureri cronice. Terapia EAET ajută indivizii să conștientizeze legătura dintre durere și trauma emoțională. Acest tip de terapie a ajutat considerabil atât la reducerea durerii, dar și a altor simptome, potrivit unui studiu din 2017.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: NPR
Etichete: