26 oct. 2019 | 11:13

De ce nu trebuie să te mai îngrijorezi că-ți vor fura roboții jobul

ACTUALITATE
De ce nu trebuie să te mai îngrijorezi că-ți vor fura roboții jobul

Se vorbește de câțiva ani de automatizare, inteligență artificială, înlocuirea oamenilor cu roboți în cele mai multe domenii. Totuși, nu trebuie să-ți faci griji. Cel puțin așa arată un studiu publicat recent.

Inteligența artificială câștigă teren în mai toate domeniile. Unii zic că-i bună, alții că vine la pachet cu riscuri pe care nici măcar creatorii ei nu le conștientizează. Dar ce e cert e că mașinăriile au început să înlocuiască oameni în mai multe sectoare de activitate.

Sunt, de regulă, joburile care presupun activități repetitive, rutină. Și e normal să fie așa. Roboții nu cer salariu, nu obosesc și, de multe ori, pot fi programați să facă lucrurile mult mai bine decât oamenii. Totuși, nu trebuie să-ți faci griji că vei rămâne fără loc de muncă din cauza lor.

Iar un nou studiu vine să-ți spulbere aceste îngrijorări.

Roboții nu-i vor lăsa pe oameni fără job. Cel puțin, nu pe toți

Un studiu publicat de firma Future Workplace în colaborare cu Oracle arată că oamenii vor fi încă necesari pentru anumite activități. Există, e adevărat, o creștere cu 18% a utilizării inteligenței artificiale în diverse arii de activitate. Dar sunt lucruri pe care doar oamenii le pot face.

De exemplu, ființele umane pot înțelege comportamentul celorlalți colegi sau angajați. Roboții pot face muncile repetitive, cele care au nevoie de o programare și cam atât. Pe când oamenii pot interveni acolo unde se impune creativitatea, inovația ș.a.m.d.

Oamenii nu vor fi înlocuiți de roboți. Cel puțin, nu în viitorul apropiat. Dar vor lucra cot la cot cu roboții. Și e vorba de o degrevare de anumite sarcini repetitive. Adică exact cele care vor rămâne în grija sistemelor automatizate. Calitățile unei ființe umane tot vor conta la locul de muncă, susțin realizatorii studiului.

Printre țările care insistă pe utilizarea inteligenței artificiale la locul de muncă se numără China, India și Singapore. Companiile de acolo au investit în automatizare, dar doar în zonele în care munca unui om putea fi făcută mai repede și mult mai ieftin de un robot.

Dacă se exagerează, atunci se dă greș. Ia drept exemplu decizia lui Elon Musk, șeful Tesla. A dat afară mulți oameni și i-a înlocuit cu roboți. Ulterior, a descoperit că această strategie i-a adus probleme cu Model 3, întrucât țintele de producție au fost ratate.

Musk a recunoscut ulterior că n-ar fi trebuit să renunțe la forța de muncă umană. Oamenii, nu mașinăriile, sunt un pariu câștigător deocamdată în multe zone.