Robotul care rezolvă, cu o singură mână, un cub Rubik mai repede decât tine

12:14 16.10.2019

Pentru cei care înțeleg cum funcționează, rezolvarea unu cub Rubik nu este prea dificilă, însă acest robot o duce la cu totul alt nivel.

Inteligența articială joacă un rol important în dezvoltarea tehologiei din ziua de azi, iar tehnicile de machine learning ajută experții să pună în aplicare cele mai revoluționare idei.

De data aceasta, cercetătorii au creat un robot care poate rezolva un cub Rubik cu o singură mână, iar asta în timp ce factori externi încearcă să-l întrerupă.

Totul este posibil datorită inteligenței artificiale, însă acesta nu este singurul factor care trebuie luat în considerare atunci când încerci să creezi un robot care să poată acționa în acest fel.

Într-adevăr, poți antrena inteligența artificială să opereze un robot. Ar fucționa așa: antrenezi AI într-o simulare și apoi o aplici pe un robot adevărat. Totuși, în lumea reală, robotul nu ar funcționa la fel de bine precum simularea: poate o îmbinare are o frecare ceva mai mare sau poate un senzor are o poziție ușor greșită.

OpenAI a găsit o rezolvare pentru această problemă și a creat o mână robotică numită Dactyl care poate rezolva un cub Rubik.

Dacă încerci să rezolvi  o problemă într-o simulare și o transferi către un robot, rezultaul va fi un robot destul de fragil — asta dacă ajunge să funcționeze măcar.

Robotul care rezolvă un cub Rubik, indiferent de situație

Abordarea OpenAI este una diferită. Echipa de cercetători a simulat o cantitate uriașă de condiții și a folosit tehnici de machine learning pentru a antrena robotul să rezolve un cub Rubik indiferent de condițiile în care se află. Ca rezultat, nu au învățat robotul Dactyl doar cum să rezolve puzzle-ul, ci cum să rezolve cubul într-o varietate de condiții astfel încât robotul să fie capabil să continue indiferent de factorii cu care se confruntă.

Astfel, echipa de experți a supus robotul la gravitație scăzută, gravitație ridicată, i-au legat degetele sau au încercat să-l deranjeze atingându-l cu diverse obiecte.

Abordarea pare să poată fi reutilizată și în alte circumstanțe, ceea ce înseamnă că putem fi la un pas de roboți operați de machine learning.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că într-o zi vom avea sisteme AI cu o capacitate mai mare de soluționare a problemelor, care pot funcționa pe mai multe domenii. Acesta este și scopul OpenAI, scop în care pare să creadă și Microsoft, care a investit un miliard de dolari în companie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Vox