18 sept. 2019 | 13:27

De ce au ajuns extratereștrii viralul verii pe internet

ACTUALITATE
De ce au ajuns extratereștrii viralul verii pe internet

Poate ai văzut, poate nu, dar vara asta a fost ceva nebunie pe internet cu Area 51. Au curs meme câtă apă nu curge pe Dunăre într-un an. Și așa am ajuns într-un punct în care teoria conspirației puteau duce la o invazie. Cumva.

Potrivit unui studiu despre consumul conținutului pe internet în 2019, copiii au arătat un interes semnificativ pentru meme virale despre Area 51. Oficial, este o zonă a armatei americane, unde sunt testate tehnologii încă nedezvăluite. Doar că în ultimii 50 de ani zona a cultivat o teorie a conspirației: e laborator de experimente pe extratereștri. Așa a apărut un eveniment pe Facebook ca oamenii să se întâlnească și să intre în zona respectivă.

Peste un milion și jumătate de oameni s-au înscris pentru evenimentul „Storm Area 51” pe Facebook. Scopul evenimentului, în aparență, era să acceseze baza secretă și, în final, să afle dacă sunt păstrați extratereștri în Zona 51. Eventual, să-i elibereze. Mai mult, a fost chiar organizată o petrecere înaintea evenimentului.

Conform raportului anual Kaspersky privind siguranța online a copiilor, subiectul Area 51 le-a trezit destul de mult interesul. Popularitatea evenimentului a determinat un aflux de meme și o mare parte dintre copiii care intră pe internet le-au căutat.

Extratereștrii și Area 51, virale și subiecte de glume

Aproximativ 12% dintre toate căutările de meme din această vară au fost legate de Area 51. A devenit tema cea mai populară și mai discutată în rândul copiilor, potrivit raportului Kaspersky. Un copil din zece este interesat de meme despre fenomenul Zona 51.

Legat de întrebările despre Zona 51, copiii au căutat, de asemenea, „coordonatele area 51”, „area 51 extratereștri”, „storm area 51”, „înregistrare pentru raid area 51” și „extratereștrii area 51”. Printre alte meme populare din această vară s-au numărat „grumpy cat” și „Ricardo Milos”, cu 4%, respectiv 3% dintre toate căutările de meme.

Despre această formă de comunicare prin meme Anna Larkina, web content analysis expert la Kaspersky, a spus că momente ca „Storm Area 51” pot duce și la educare. „Capacitatea de a înțelege meme la modă este o modalitate excelentă pentru părinți de a-și da mai bine seama de ce sunt interesați copiii lor pe internet. Cunoștințele despre interesele online ale copiilor ajută la evitarea situațiilor în care un copil poate da de conținut inadecvat în timp ce navighează pe internet. Așadar, recomandăm cu tărie ca părinții să își perfecționeze această abilitate”, a explicat aceasta.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele