Cum te conectezi automat la o conexiune PPPoE în Windows 10

Cum te conectezi automat la o conexiune PPPoE în Windows 10
08:01 17.08.2019

În cazul în care te conectezi manual la internet, de fiecare dată când îți pornești sistemul cu Windows 10, ar fi bine să știi că poți automatiza această operațiune.

Dacă nu cumva ai un router în casă și folosești un desktop conectat la internet printr-o conexiune PPPoE, asta înseamnă că, la fiecare pornire a sistemului, trebuie să execuți un pas suplimentar pentru a fi online. Nu este suficient să deschizi browserul preferat. Trebuie să te conectezi prin intermediul Broadband Connection la internet. În cazul în care te-ai întrebat vreodată dacă poți automatiza acel pas simplu, răspunsul este da. Din păcate, trebuie să urmezi un număr de pași destul de stufos pentru a-ți atinge scopul.

În Windows 10 sau în oricare Windows un pic mai vechi

Ca referință, deși am creat și testat acest tutorial pe Windows 10, funcționează la fel de bine și pe Windows 8 sau 7. Procesul implică crearea unei sarcini care va fi executată automat la fiecare pornire a sistemului prin intermediul Task Scheduler.

Fă click pe Start și tastează Task în bara de căutare. Dintre rezultate, alege Task Scheduler. Așteaptă câteva momente, până când îți apare noua fereastră. În colțul din dreapta sus al acestui program alege Create Basic Task. Te vei confrunta cu un asistent de configurare cât se poate de prietenos.

La primul pas, asociază un nume noii tale sarcini automatizate. Poate fi Auto Conectare PPPoE. Apasă pe Next în dreapta jos. La Trigger, bifează ”When I log on” și, din nou, apasă pe Next. La Action, bifează Start a program și apasă pe Next. Acum urmează momentul important.

În câmpul cu numele programului scrie ”rasdial” fără ghilimele. În zona de Add argument (optional), în dreapta, tastează ”Broadband Connection” nume_utilizator parola, unde nume_utilizator este oferit de furnizorul tău de internet și parola la fel. Practic, acestea sunt datele pe care le-ai tastat când ți-ai creat pentru prima oară conexiunea PPPoE pe sistem. Nu scrie nimic în câmpul Star in (optional) și apasă pe Next. La final, apasă pe Finish. Repornește-ți sistemul pentru a verifica dacă te conectezi automat la internet după ce s-a încârcat sistemul de operare.

automatic_pppoe_8

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI