13 nov. 2019 | 11:07

Cum să nu-ți iei țeapă de Black Friday indiferent de unde cumperi

ACTUALITATE
Cum să nu-ți iei țeapă de Black Friday indiferent de unde cumperi

Se apropie Black Friday, adică acea perioadă din an în care internetul e plin de promoții și prețuri mici la toate produsele. La prima vedere, ai crede că poți cumpăra de oriunde pentru că, nu-i așa, toți retailerii se vor bate pentru a veni cu cele mai mici prețuri. Dar sunt și destule țepe. De care ar trebui să știi să te ferești. Ca să n-ai surprize.

Black Friday va veni cu promoții și reduceri mari la milioane de produse, pe care le vei găsi atât pe internet, cât și pe offline. Retaileri mari precum eMag se bat să te convingă să cumperi cât mai multe produse, dar s-ar putea să-și facă apariția și „țeparii”.

Și e bine să știi cum să te ferești de ei. Să zicem că știi deja ce vrei, te-ai hotărât cât vrei să aloci și-ți sare în ochi o ofertă care te îmbie cu un preț sub bugetul pe care vrei să-l aloci. Primul impuls e să cumperi, nu? N-ar trebuit să te grăbești pentru că s-ar putea să rămâni și fără bani în cont și fără produsul dorit.

Așa că trebuie să fii atent la anumite lucruri.

Cum să nu-ți iei țeapă de Black Friday

În primul rând, trebuie să identifici site-urile credibile de Black Friday. Și aici trebuie să te uiți cu atenție la cum se prezintă comerciantul respectiv. Practic, pe site-ul comerciantului trebuie să găsești informații precum:

  • identitatea sa, precum denumirea comercială (de regulă, va fi denumirea firmei XYZ SRL, ABC SRL-D, BCD S.A., Ion Popescu PFA – persoană fizică autorizată, Maria Ionescu – I.F./I.I – întreprindere familială, întreprindere individuală etc.)
  • adresa poștală a acestuia (sediul social);
  • adresa unde poate fi efectiv contactat (pentru că de multe ori firmele au sediul social într-o locație, dar activitatea propriu-zisă o fac în altă parte);
  • numărul de telefon nu este obligatoriu de pus pe site, însă vânzătorul trebuie să pună la dispoziție o modalitate accesibilă de contact;
  • modalitatea de plată, execuție și livrare;
  • termenul (măcar estimativ) la care vor fi livrate bunurile sau prestate serviciile;
  • prețul total al produselor și serviciilor cu toate taxele incluse;
  • cum îți poți exercita dreptul de retur în 14 zile (dreptul de retragere);
  • cum se vor soluționa reclamațiile;
  • dacă ai un cost pentru returnarea produselor, care este acest cost;
  • dacă nu beneficiezi de un drept de retragere, trebuie să ți se zică în mod expres asta;

Practic, tu trebuie de Black Friday să te ferești de acei comercianți care-ți promit marea cu sarea dar, de fapt, descoperi ulterior că în spate nu se află o firmă serioasă. Ar fi bine să te pregătești din timp pentru a nu așteptat apoi să ți se rezolve reclamațiile făcute pe la Protecția Consumatorului.

La umbra internetului, pot apărea și înșelăciuni. Trebuie să ai mare grijă, mai ales în perioada Black Friday.