Clasicul E.T. se bucură de o continuare: scurt metrajul care te introduce în spiritul Crăciunului

Clasicul E.T. se bucură de o continuare: scurt metrajul care te introduce în spiritul Crăciunului
08:17 01.12.2019

E.T. este filmul clasic cu extratereștri realizat de Steven Spielberg în 1982. După 37 ani, faimoasa peliculă se bucură de o continuare, într-un fel.

Când vine vorba de spiritul Crăciunului, marile companii se află într-o competiție constantă pentru a crea ceva memorabil. În teorie, toate sunt reclame. În practică, vorbim de scurt metraje cu buget mare care încearcă să-ți stârnească o emoție. Dacă ții minte niște servicii sau produse după acel clip, cu atât mai bine, dar acelea sunt detalii de fond.

În urmă cu câteva zile, detaliam efortul de marketing al celor de la Apple pentru perioada sărbătorilor. Era vorba de un clip la sentiment care avea șanse mari să-ți stârnească o lacrimă sau, în cel mai rău caz, să-ți facă pielea gâinii. Operatorul american de televiziune și internet Comcast încearcă să facă ceva similar prin intermediul clipului de mai jos.

0_ET-Movie

La fel cum E.T. a generat încasări fabuloase în urmă cu aproape patru decenii, cei de la Comcast speră că te va sensibiliza teribil o continuare la acel film clasic. Intitulat A Holiday Reunion, clipul de câteva minute de mai jos se pare că a primit aprobarea lui Steven Spielberg pentru a profita de o proprietate intelectuală care continuă să fie relevantă.

Oricine a văzut sau a auzit de The Extra-Terrestrial, un tânăr extraterestru care a fost lăsat din greșeală pe planeta noastră de familia sa. Se împrietenește cu un copil singuratec cu numele Elliot și împărtășesc mai multe experiențe pe parcursul filmului.

Producția versiunii din 2019 a implicat un efort semnificativ, mai ales pentru că E.T. ocupă un rol important în sufletul multor amatori de SF-uri. Dincolo de un joc prost și o experiență într-un parc de distracții Universal Studios Florida, dacă reclama ar fi fost făcută prost, ar fi supărat foarte mulți oameni. Partea cea mai drăguță este că actorul Henry Thomas și-a reiterat rolul din 1982.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI