Cele mai consumate droguri în lume și cum le-au descoperit cercetătorii

Cele mai consumate droguri în lume și cum le-au descoperit cercetătorii
Sursa foto: Narcos / Netflix
16:49 28.10.2019

Orice politici dure anti-drog ar avea țările, asta nu înseamnă că sunt curate de droguri. Așa că pe cercetători i-a preocupat altceva: care sunt cele mai consumate substanțe? Zeci de specialiști au cercetat și-au venit cu informații importante. Iar metoda e cel puțin excepțională.

Între 2011 și 2017, 41 de instituții internaționale au analizat apa de canalizare din 37 de țări. Pe scurt, resturile din canalizare a peste 60 de milioane de oameni au fost analizate ca să fie aflat un răspuns: care sunt cele mai consumate droguri din lume?

Sigur, n-a fost acoperită chiar toată lumea, dar aproximativ. Cele mai multe țări sunt din Europa, e și Australia pe listă, dar și Canada.

Cum e consumul de droguri în lume?

droguri europa analiza apa canalizare

După cum vezi, în Londra, Bristol, Amsterdam și Zurich cocaina e drogul preferat. Conform cercetătorilor, consumul de cocaină a crescut cu 13% în circa cinci ani. Belgia și Olanda sunt țări în care consumul de amfetamine e la un nivel ridicat, asemenea țărilor nordice.

Dar pe metamfetamine conduc Statele Unite ale Americii și Australia, cu niveluri mult mai ridicate decât cele din Europa. Ecstasy e pe lista cu droguri preferate în Olanda, Norvegia sau Spania (Barcelona, în special).

Între 2012 si 2016, consumul de metamfetamine a crescut cu circa 85% în Europa. Conform lui Richard Bade, unul dintre autorii care au condus această cercetare, e important ca țările să știe ce se consumă ca să oprească industria asta evaluată la circa 100 de miliarde de dolari.

În ceea ce privește modul în care au fost identificate aceste droguri, analiza apei din canale a avut un aport enorm. Și, s-a dovedit cu cercetarea asta, că oferă și informații precise. Tipul acesta de cercetare a început să fie popularizat în Statele Unite ale Americii, unde Bikram Subedi, profesor de chimie la Universitatea de Stat din Kentucky, a spus că numărul consumatorilor de droguri din SUA e prost estimat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: SciTechDaily