Cel mai mare mister despre Lună: e gri, dar de ce o vezi colorată pe Pământ?

Cel mai mare mister despre Lună: e gri, dar de ce o vezi colorată pe Pământ?
11:13 30.09.2019

Chiar dacă uneori Luna îți pare albă, portocalie sau albastră, în realitate satelitul natural al Pământului este gri. Care este motivul pentru care noi vedem Luna colorată, deși aceasta este cenușie?

Potrivit imaginilor realizate de astronomi din spațiu, Luna este cenușie. Dacă nu crezi, te poți convinge singur. Tot ce trebuie să faci este să privești astrul tutelar al nopții printr-un telescop sau poți încerca să faci o poză cu zoom, însă ai nevoie de un aparat profesionist foarte bun.

De ce Luna nu se vede cenușie de pe Pământ

Cercetătorii explică că este vorba despre o iluzie produsă în special de modul în care se reflectă lumina produsă de Soare. Cu alte cuvinte, lumina ne face să vedem Luna maronie, gălbuie sau roșiatică așa cum se întâmplă în cazul eclipselor. Iar aceste culori sunt date de metalele grele pe care Luna le are în compoziție și printre care se numără: magneziul, calciul, aluminiul și oxigenul.

Luna, satelitul natural al Terrei are în compoziție foarte puține metale grele. De exemplu, fierul se regăsește într-o cantitate foarte mică în scoarța selenară. De aceea rocile care nu-s formate din aceste metale de tranziție tind să aibă o nuanță albicioasă sau o culoare deschisă.

Însă, culoarea Lunii mai poate fi influențată și alți factori de mediu de pe Pământ, precum: atmosfera, stratul de ozon, pulberile și poluarea, care contribuie semnificativ la colorarea Lunii. În plus, culoarea Lunii mai poate varia și în funcție de anotimp sau de locul în care te afli pe Pământ.

Alte curiozități despre Lună

Noi vedem mereu aceeaşi parte a Lunii. Luna îşi păstrează mereu aceeaşi parte îndreptată spre noi, astfel nu putem vedea spatele Lunii de pe Pământ.

Luna se roteşte în jurul Pământului, şi de asemenea, se roteşte în jurul propriei axe în acelaşi ritm. Acesta este motivul pentru care vedem mereu aceeaşi parte a Lunii.

La câteva zile după Luna nouă, atunci când există doar o semilună foarte subţire, puteţi vedea, uneori, lumina Pământului pe porţiunea neluminată a Lunii. Lumina Pământului este cauzată de lumina Soarelui, care se reflectă pe Pământ şi care reflectă la rândul ei pe Lună.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: