Actorii cu cele mai mari salarii în 2019: pe ce locuri sunt cei din Avengers

Actorii cu cele mai mari salarii în 2019: pe ce locuri sunt cei din Avengers
08:06 23.08.2019

Filmele de la Hollywood sunt o mină de aur nu doar pentru producători și marile studiouri din spate, ci și pentru o mână de actori la mare căutare.

Dwayne The Rock Johnson e cel mai bine plătit actor al momentului. În același clasament, și-a făcut apariția pentru prima oară în 2016, dar în ultimii ani, a devenit nelipsit. Transformarea sa în vedetă de box-office a avut loc datorită prezenței în Fast Five, în rolul lui Luke Hobbs. Chiar dacă a fost apreciat în rolurile din Gridiron Gang, Race to Witch Mountain sau Southland Tales, acele titluri nu i-au generat foarte mulți bani fostului luptător WWE.

Conform celor de la Forbes, în doar un an, actorul a strâns 89,4 milioane de dolari, începând cu luna iunie a anului trecut. Pentru Jumanji: The Next Level, actorul se va bucura de cel mai mare salariu în avans, 23,5 milioane de dolari. La rotunjirea veniturilor sale ajută și cei 700.000 de dolari pe care îi primește per episod de la HBO pentru Ballers, unde activează și ca producător executiv. În plus, are un contract de promovare exclusivă cu Under Armour pentru o sumă necunoscută de ordinul milioanelor de dolari.

Din același clasament, nu puteau lipsi membri Avengers. După Endgame, Chris Hemsworth se poate lăuda cu al doilea loc în topul din 2019 și 76,4 milioane de dolari. Robert Downey Jr. închide top 3 cu 66 de milioane de dolari. Bradley Cooper este la egalitate cu Adam Sandler cu 57 de milioane de dolari, iar Chris Evans este în urma lor cu 43,5 milioane de dolari. Paul Rudd închide prezența echipei Avengers în top cu 41 de milioane de dolari.

În același top există și nume de care s-ar putea să nu fi auzit. Akshay Kumar este o vedetă de la Bollywood care se laudă cu 65 de milioane de dolari într-un an. Nici Jackie Chan nu a avut un an slab, cu încasări de 58 de milioane de dolari.