Cea mai nouă versiune de Windows 10, lansată oficial: ce trebuie să știi despre actualizare

Cea mai nouă versiune de Windows 10, lansată oficial: ce trebuie să știi despre actualizare
08:08 14.11.2019

Microsoft continuă să lanseze actualizări majore pentru Windows 10 de două ori pe an și tocmai a început distribuția noului update. Acesta este intitulat simplu November 2019.

La fel ca Apple de mai bine de un deceniu, Windows 10 are șanse mari să fie ultimul sistem de operare creat vreodată de Microsoft. Actualizat constant, acesta va beneficia deseori de schimbări majore, dar numele și interfața nu vor mai avea parte de schimbări semnificative.

Trecând peste aceste detalii de fond, Windows 10 este actualizat de două ori pe an, la distanță de aproximativ șase luni. De cele mai multe ori, aceste update-uri includ noutăți majore, dar noua versiune este excepția de la regulă. Majoritatea schimbărilor țin de infrastructura sistemului de operare, de detalii de fond, de particularități pe care nu le vezi, dar ar trebui să le simți.

Până când să te streseze sistemul de operare să-l instalezi, distribuția sa se va desfășura pe etape. În prima fază, îl vor instala doar cei care vor apăsa pe Check for Update (Caută actualizări) în interfața Windows Update. Ca de obicei, instalarea poate dura de la 10 – 15 minute până la aproximativ o oră, în funcție de performanța sistemului tău.

Ca detalii mai importante, acest update va facilita un management mai eficient al notificărilor pe care le primești pe sistem. Dintr-o secțiune intitulată sugestiv Manage Notifications, vei fi mai eficient în a trece anumite aplicații pe modul silențios sau în limita numărul maxim de notificări afișate. De acum, va fi suficient să poziționezi cursorul deasupra butonului de start pentru a facilita interacțiunea, în locul tradiționalului click. Funcționalitatea File Explorer ar trebui să se fi bucurat și ea de câteva schimbări în bine.

În ceea ce privește lipsa unor schimbări radicale în Windows 10 November 2019 Update, Microsoft se pare că a optat pentru această variantă pentru că păstrează modificările pe importante pentru anul viitor, când va lansa Windows 10X pentru Surface Neo.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI