Turiștii spionați pe ascuns în hoteluri: câți au fost afectați și unde

Turiștii spionați pe ascuns în hoteluri: câți au fost afectați și unde
15:14 21.03.2019

Aproximativ 1.600 de oameni au fost filmați în secret în camere de motel din Coreea de Sud. Filmările erau transmise live pe net pentru cei care plăteau.

Este vorba despre 42 de camere din 30 de locații diferite din 10 orașe ale țării. Polițiștii spun că hotelurile nu par să fie complice.

Camerele video erau ascunse în televizoare, prize sau chiar în suporturile pentru uscătorul de păr. Imagniile erau apoi transmise online, potrivit departamentului de investigație cibernetică al Agenției Naționale de Poliție sud-coreene.

Poliția coreeană spune că aceste camere, cu un diametru de 1mm, au fost instalate în august 2018. După trei luni a fost creat și site-ul unde oamenii puteau plăti pentru a vedea videoclipuri din camerele de hotel. Exista și o versiune gratis, unde puteau vedea fără bani clipuri de 30 de secunde.

Aparent, pe site au existat 803 videoclipuri și 97 de clienți plătitori. Între noiembrie 2018 și martie 2019, serviciul a generat aproximativ 6.000 de dolari.

Site-ul avea mai mult de 4.000 de membri. 97 dintre aceștia plăteau aproximativ 45 de dolari pe lună pentru a avea beneficii în plus, printre care și abilitatea de a da replay unor anumite stream-uri care veneau de la camere.

Doi bărbați au fost arestați deja și alți doi sunt investigați. Dacă sunt condamnați, riscă până la zece ani de închisoare și o amendă de peste 25.000 de dolari.

Fenomenul este destul de popular în Coreea de Sud

În Coreea de Sud, producerea, consumul sau distribuirea de pornografie este ilegală. Această restricție pare să fie de vină pentru popularizarea filmatului pe ascuns, potrivit BBC.

Numai în 2017 au existat peste 6.000 de astfel de cazuri. De asemenea, mai mult de 4.500 de oameni au fost arestați pentru infracțiuni legate de camere de spionat.

În 2018, zeci de mii de femei coreene au protestat în Coreea împotriva acestei practici sub sloganul „My Life is Not Your Porn”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: CNN