Un asteroid masiv va trece aproape de Pământ, cu propria lună după el

Un asteroid masiv va trece aproape de Pământ, cu propria lună după el
17:46 23.05.2019

Un asteroid care trece pe lângă planeta noastră nu e un eveniment neobișnuit, dar de data aceasta este unul masiv și vine însoțit de propria lună.

Roca spațială a fost descoperită acum 20 de ani și este cunoscută sub numele de 1999 KW4. Asteroidul este suficient de mare pentru a fi orbitat de propria lună. Masivul asteroid are o dimensiune mai mare de 1,5 km. Luna care îl orbitează are o dimensiune de numai 500 de metri.

Asteroidul urmează să treacă pe lângă Pământ weekend-ul acesta și ar ajunge să se deplaseze cu o viteză de 4.800 mph. Va fi vizibil de pe 25 , până pe 27 mai.

Dar ceea ce este diferit la acest asteroid este faptul că este definit drept un sistem binar. Un sistem binar este definit de NASA drept două obiecte cerești suficient de aproape unul de altul încât să se orbiteze unul pe altul. Iar faptul că 1999 KW4 are propria lună, îl face un sistem binar.

1999 KW4, un asteroid potențial periculos

Forma asteroidului este puțin turtită la poli. De asemenea, are un lanț muntos în jurul ecuatorului, pe toată circumferința sa, potrivit Las Cumbres Observatory. Asta îi dă asteroidului un aspect de titirez.

The Smithsonian Astrophysical Observatory’s Minor Planet Center a clasificat acest asteroid drept unul „primejdios”, pentru că se va deplasa destul de aproape de Pământ. Totuși, nu există motiv de îngrijorare. 1999 KW4 va trece pe lângă planeta noastră la o distanță de 13 ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună.

ESA (European Space Agency) se ocupă de monitorizarea asteroidului. Apropierea acestui asteroid va ajuta oamenii de știință să îi înțeleagă mai bine comportamentul. Informațiile vor fi utile în cadrul misiunilor NASA care urmăresc să studieze sisteme similare, potrivit Daily Mail.

Evenimentul este unul destul de rar. Aparent, asteroidul nu va mai trece atât de aproape pe lângă Pământ până în anul 2036.