Apple confirmă, pentru încă un an, cea mai mare înfrângere a Google

Apple confirmă, pentru încă un an, cea mai mare înfrângere a Google
Sursa foto: Răzvan Băltărețu / PLAYTECH
11:31 17.10.2019

La cum arată războiul Android vs. iOS, un lucru s-ar putea să fie cert și-n următorii cinci ani. Deocamdată, Apple are un avantaj excelent pe iPhone și iPad, în timp ce Google e mai degrabă la faza de peticire a problemelor.

De la primul telefon cu Android până în prezent, Google s-a bazat pe creșterea cotei de piață prin producători terți. Chiar dacă în ultimii ani a mizat mult pe seria Pixel, companii ca Samsung, Huawei sau HMD Global au făcut din Android un sistem de operare foarte popular. Și așa s-a ajuns la cea mai mare problemă: fragmentarea.

Ultimele statistici de la Apple arată că iOS 13 e deja instalat pe mai mult de 50% din dispozitivele compatibile. Și sunt multe, de la iPhone 6s până la cele mai noi telefoane. Apoi, 41% din dispozitive sunt încă pe iOS 13, în timp ce doar 9% mai sunt pe versiuni vechi. Acestea sunt, cel mai probabil, telefoane care nici la iOS 12 n-au putut face trecerea.

iOS 13 procent instalare

Pe ultimele cifre oficiale, în mai 2019, Android Pie (lansat în toamna lui 2018) era pe doar 10,4% din dispozitive. Oreo, de cealaltă parte, avea cea mai mare costă: 15,4%. Între timp, pe Android 10 încă n-au fost publicate statistici.

Google nu poate rezolva problema, doar o poate petici

Google a încercat cu Project Treble să facă trimiterea de actualizări mai rapidă. A apărut pe Android Oreo și, doi ani mai târziu, a ajutat și nu prea. Cert e că, în ultimii doi ani, Huawei, Samsung și HMD Global s-au remarcat prin actualizări mai rapid. Asemenea și OnePlus, care a și lansat telefon cu Android 10 și-a promis actualizări până la OnePlus 5T.

Samsung și Huawei, de exemplu, sunt într-o ligă separată. Folosesc interfețe proprii – One UI, respectiv EMUI – în timp ce HMD Global pe Nokia și OnePlus folosesc Android aproape stock, cum îl livrează Google.

Lucrurile ar putea fi îmbunătățite în 2020, când Google a anunțat că impune ca toate telefoanele să fie lansate doar cu cea mai nouă versiune.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: PhoneArena