5G în România: ANCOM a anunțat momentul licitației pentru operatori

5G în România: ANCOM a anunțat momentul licitației pentru operatori
08:00 04.04.2019

Înainte de implementarea primelor rețele 5G în România, ANCOM trebuie să organizeze o licitație cu operatorii de telefonie de la noi pentru spectrul de frecvențe care vor fi date în folosință.

Până la această oră, operatorii de telefonie români au făcut mai multe teste cu rețele 5G pe teritoriul țării noastre. Mai există însă un pas foarte important înaintea implementării aceleeași tehnologii la scară largă. Este vorba de o procedură ce ar trebui să fie definită cât mai curând de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Noi detalii despre 5G în România au fost confirmate în cadrul unei conferințe de specialitate de către Cristin Popa. El este director executiv în cadrul ANCOM. „După cum bine ştiţi, am avut în consultare publică Strategia pentru 5G, iar toţi jucătorii din piaţă au avut observaţii şi au venit cu propuneri. Noi ne-am propus ca, până la sfârşitul lunii iulie, să venim cu o analiză completă şi cu decizia de alocarea a frecvenţelor, care să cuprindă şi partea de obligaţii din partea operatorilor. La finalul lunii iulie, vom aveam tot proiectul final. Intenţionăm ca, în a doua jumătate a anului, să avem efectiv licitaţia şi până la jumătatea lunii decembrie să închidem licitaţia şi benzile de frecvenţe să fie alocate”, a spus Popa.

În mod previzibil, Cristin Popa a primit câteva întrebări și pe marginea repercusiunilor pe care le va avea OUG 114, iar situația pare să fie una destul de roz pentru operatori, momentan. „Mai sunt şi alte modificări care nu ţin de ANCOM, cum ar fi partea de tarife. Sunt trecute în Ordonanţa 114, dar sunt încă în discuţii, cu puncte de vedere diferite. Din punct de vedere financiar, am avut un punct de vedere pe OUG 114 şi aşteptăm cu interes modificările. Acestea sunt făcute de către Guvern, şi nu ştim care este valoarea la care s-a ajuns şi nu ştim dacă s-a ajuns la ceva. Din ce s-a publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, se pare că lucrurile rămân aşa cum s-au stabilit. Până nu ajunge pe masa Guvernului, nu avem de unde şti cum va rămâne”, a menţionat reprezentantul ANCOM.

La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, ANCOM a lansat în consultare publică documentul de poziţie privind acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvente de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400 – 3800 MHz. Acesta stabileşte obiectivele, principiile, condiţiile şi procedura pentru acordarea spectrului radio în benzile vizate, în vederea furnizării de reţele publice şi servicii de comunicaţii electronice de bandă largă, inclusiv implementării 5G în România, conform AGERPRES.

Noul spectru ar urma să fie dat în folosință începând cu 1 ianuarie 2020 iar drepturile de utilizare vor fi furnizate pe o perioadă de valabilitate de 15 ani.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Agerpres