Xiaomi pregătește lansarea unui nou smartphone ieftin

Xiaomi pregătește lansarea unui nou smartphone ieftin
09:42 22.06.2018

Sunt multe motive pentru care să începi să cochetezi cu achiziția unui smartphone Xiaomi, iar iminentul Redmi 6 Pro este doar cel mai recent dintre ele.

În urmă cu câteva zile, au apărut online primele speculații legate de viitorul Xiaomi Redmi 6 Pro. Telefonul este unul cât se poate de interesant, deși s-ar putea să aibă un preț de achiziție destul de mic. Pe de o parte, va împărtăși o parte dintre particularitățile de design cu iPhone X.

Va avea un breton în partea de sus, iar marginile laterale vor fi destul de subțiri. Pe de altă parte însă, marginea inferioară este destul de generoasă.

Telefonul a trecut deja pe la autoritatea chineză TENAA pentru certificare. Cu acea ocazie, am aflat că va fi construit în jurul unui panou de 5,84 inci cu o rezoluție nativă Full HD+ și un raport de aspect de 19:9. Partea de procesare va fi asigurată de o combinație între un octa-core tactat la 2.2GHz. Modelul exact al SOC-ului este momentan necunoscut, dar s-ar putea să fie vorba de Helio P60, având în vedere că Redmi 6 utilizează un Helio P22, iar Redmi 6A s-a rezumat la Helio A22.

Ca alte câteva smartphone-uri lansate în ultimul an, Xiaomi Redmi 6 Pro va putea fi achiziționat în două variante de stocare, cu 16GB de spațiu și 2GB RAM sau 32GB de memorie internă și 3GB RAM.

Partea de captură va fi asigurată de două camere principale, una de 12 megapixeli, iar a doua de 5 megapixeli. Camera pentru selfie-uri nu este momentan cunoscută, dar sunt mari șanse să fie tot de 12 megapixeli. Acumulatorul intern este de 4000 mAh.

Xiaomi Redmi 6 Pro

Pentru a-și promova un pic aparatul înaine de lansarea oficială, cei de la Xiaomi au publicat pe pagina oficială de Weibo câteva randări cu noul Redmi 6 Pro. Cu această ocazie, se confirmă din nou ramele destul de groase.

Carcasa în schimb pare din aluminiu, în timp ce încărcarea se va realiza cel mai probabil prin microUSB. Cei care au o problemă cu telefoanele negre sau arginitii, se vor bucura să afle că Xiaomi încearcă să-și ofere telefoanele în alte câteva nuanțe metalizate interesante.