La fel ca Huawei, Xiaomi te șicanează dacă vrei să-ți modifici telefonul

La fel ca Huawei, Xiaomi te șicanează dacă vrei să-ți modifici telefonul
11:30 01.09.2018

Xiaomi a fost lăudată intens pentru Poco F1, doar că utilizatorii și-au dat seama ulterior că chinezii le vor pune bețe în roate la orice pas, dacă vor să-și modifice telefonul.

Dacă ai un telefon Huawei, nu poți să deblochezi bootloader-ul, astfel că nu poți să instalezi un ROM personalizat și să scapi de tot bloatware-ul și de alte nebunii inutile din sistemul de operare. În aceeași direcție se îndreaptă acum și Xiaomi, care pune termene absurde pentru deblocare bootloader-ului de pe telefoanele proprii vândute clienților.

Pentru a debloca bootloader-ul unui Xiaomi, trebuie să folosești unealta proprie a companiei. Odată ce faci asta, vei avea de așteptat o perioadă de timp pentru a putea face deblocarea, iar oficial, Xiaomi spune că face asta ca să-i combată pe cei care vor să vândă telefoane cu software modificat.

Inițial, așteptarea era de 3 zile, la începutul anului a ajuns la 15 zile, iar acum, ai de așteptat două luni ca să faci modificarea. Să aștepți câteva zile pentru deblocare ar putea fi rezonabil (deși nici asta nu ar trebui să fie acceptabil), însă o perioadă de așteptare de două luni nu face decât să vrei un alt telefon.

xiaomi deblocare bootloader

Așteptarea e cu atât mai problematică cu cât noul telefon-minune al chinezilor a venit la pachet cu anunțul că Xiaomi va oferi susținere comunității de dezvoltatori din jurul Poco F1.

Cam asta pățești când te entuziasmezi foarte tare la un telefon ”flagship la preț de nimic”. Specificațiile sunt bune, dar odată ce te apuci să folosești telefonul, îți dai seama că ai tot felul de limitări, cum ar fi o așteptare de 1.440 de ore pentru deblocarea bootloader-ului, sau imposibilitatea de a vedea conținut HD pe Netflix. Dar hei, e o minune de telefon.

loading...