Windows 10 îți aduce telefonul Android pe desktop

Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
10:01 03.10.2018

În timp ce mulți dintre noi privesc cu emoție la iminentul update pentru Windows 10, de frică să nu strice ceva, actualizarea se pare că-ți va face viața mai ușoară prin transpunerea ecranului de la Android pe desktop sau laptop.

Iminentul Windows 10 October Update, ca de fiecare dată, va veni la pachet cu o serie importantă de schimbări și beneficii. Printre ele, se va număra și o soluție mai eficientă pentru interacțiunea dintre smartphone și sistem, pe wireless.

În ultimii ani, am început să utilizăm tot mai multe aplicații menite să-ți aducă serviciile online preferate de pe mobil pe desktop. De asta îți instalezi WhatsApp pe Windows sau Mac și, din același motiv, stai cu Facebook Messenger deschis într-un tab al browser-ului preferat pe tot parcursul zilei.

Aceste tertipuri te ajută să nu stai tot timpul cu ochii în telefon.

Noua aplicație Your Phone de la Microsoft va fi introdusă în Windows 10 October Update și îți va oglindi ecranul de la telefonul tău cu Android. De la aplicație la aplicație, interfața pe care o vei vedea pe desktop ar putea fi mai mult sau mai puțin prietenoasă, dar, în orice situație, nu vei mai pune mâna pe telefon pentru a citi un mesaj.

În plus, vei putea să transferi mai rapid fișiere dintr-o parte în alta. Vei putea să copiezi o bucată de text sau să redactezi mai rapid mesaj stufos.

La ora actuală, funcția este promovată doar pentru interacțiunea cu telefoane Android. Nu se știe dacă același nivel de compatibilitate va fi introdus și pentru posesorii de iPhone, dar este puțin probabil să se întâmple.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI