Winamp revine „din morți”, la patru ani de la ultima versiune

Winamp revine „din morți”, la patru ani de la ultima versiune
13:40 18.09.2018

Winamp, unul dintre cele mai populare programe pentru PC, a rămas viu în conștiința colectivă, chiar dacă au trecut ceva ani de la ultima actualizare.

N-ai cum să nu fi folosit Winamp acum ceva ani, când începeam cu toții să prindem gustul calculatoarelor și al internetului de mare viteză. L-am avut prima dată de pe un CD cu tot felul de aplicații și l-am folosit ani buni, pasionat de tot felul de skinuri, care mai de care mai dureroase pentru ochi. A trecut mult timp până să apară un înlocuitor și cred că, mai degrabă, am înlocuit Winamp cu YouTube decât cu un alt player audio.

Mulți avem amintiri cu Winamp, iar dacă ai crezut că programul a fost dat uitării și îngropat de mult, te înșeli. Unii încă folosesc aplicația și fie dacă ești unul dintre ei sau ai renunțat la ea, te va bucura să afli că o nouă versiune a apărut pe internet.

Devenit popular la finalul anilor ’90, Winamp a fost cumpărat de AOL în 1999, pentru 80 de milioane de dolari, iar apoi a ajuns la Radionomy, în 2014. Cei din urmă au promis că vor lansa o versiune cu funcții noi, dar în ultimii patru ani, am avut parte doar de promisiuni.

La patru ani distanță, o variantă beta de Winamp 5.8 a apărut pe internet; cu toate că e destul de învechită, versiunea este distribuită masiv. Această variantă a fost publicată de o sursă anonimă. Între schimbări apar câteva funcții noi, dar și suport pentru Windows 8.1 și 10.

Radionomy nu a publicat o versiune stabilă a aplicației, așa că fișierul ar putea veni la pachet cu diverse probleme. Dacă ești totuși dornic să retrăiești câteva amintiri, poți descărca de aici versiunea 5.8 beta.

loading...