Volkswagen pregătește un competitor direct pentru mașinile Tesla

Volkswagen pregătește un competitor direct pentru mașinile Tesla
08:42 09.11.2018

Volkswagen se străduiește să lase în urmă problemele Dieselgate, iar acum anunță că pregătește un competitor direct pentru Tesla.

Scandalul Dieselgate a reușit să fie uitat, în mare parte, de public. Din fericire pentru Volkswagen, tranziția către mașinile electrice vine la momentul potrivit, iar producătorul are de gând să intre cu dreptul în acest segment.

Conform informațiilor, VW are de gând să lanseze o mașină complet electrică pe care să o cumperi cu doar 23.000 de dolari. Asta înseamnă că mașina ar fi mai ieftină cu 12.000 de dolari decât Tesla Model 3.

Producătorul va transforma trei fabrici din Germania pentru a produce platforma MEB (modular electric drive matrix). Aceasta e folosită pentru a dezvolta familia de vehicule electrice I.D.

Compania are de gând să vândă 10 milioane de astfel de vehicule în ”primul val”. I.D. Aero, un sedan de dimensiuni medii, are o țintă de producție de 100.000 de bucăți. Primul vehicul din seria I.D. ar trebui să fie lansat în 2020.

Conform surselor, Volkswagen ar fi lansat parteneriate cu SK Innovation (un producător de celule de baterii din Coreea de Sud), dar și cu Ford. VW și Ford poartă discuții pentru a crea vehicule electrice autonome.

După scandalul Dieselgate, în care Volkswagen a măsluit testele de emisii, UE și guvernul german au pus presiune pe producătorul auto, ca să-și îndrepte greșeala. Mai multe orașe din Europa deja au început să interzică motoarele diesel, iar astfel de decizii pot pune în pericol întregul segment de astfel de vehicule.

Volkswagen a pornit într-o cursă importantă și și-a depășit mulți dintre rivali în domeniul mașinilor electrice. Totuși, această schimbare, de la motoare clasice la electrice, va duce la concedierea a 14.000 de angajați până în 2020. Asta se întâmplă deoarece producția mașinilor electrice e mai simplă, iar bateriile sunt create în altă țară.

Sursa: engadget.com
loading...