16 iul. 2018 | 13:25

O Tesla Model 3 s-a dat peste cap și asta a demonstrat un lucru important

ACTUALITATE
O Tesla Model 3 s-a dat peste cap și asta a demonstrat un lucru important

Tesla Model 3 este cea mai ieftină mașină electrică a americanilor. Cei care credeau însă că valoarea de achiziție va afecta gradul de anduranță, vor fi bucuroși să afle că nu este cazul.

Mașinile celor de la Tesla au fost subiectul mai multor scandaluri în ultima jumătate de an. Câteva modele au luat foc din cauza bateriilor și una a fost implicată într-un accident fatal din cauza pilotului automat. Astfel de situații nu reprezintă buline albe pe CV-ul companiei conduse de Elon Musk.

Cu toate acestea, un accident ce a avut loc de curând în Statele Unite s-ar putea să revigoreze imaginea Tesla.

Imaginea de mai sus a fost însoțită de o postare detaliată pe Reddit a utilizatorului StapleGun. Internautul a relatat un accident în care a fost implicată soția sa în timp ce se afla la volanul unui Tesla Model 3. Contextul accidentului a fost unul de coșmar, iar având în vedere că mașina s-a rostogolit după ce a intrat într-un parapet de pe autostradă la viteză mare, faptul că i-a sărit o roată putea fi cea mai mică problemă.

Întregul scenariu a fost unul foarte grav și, după cum se poate vedea pe caroseria mașinii, autoturismul poate fi clasificat ca fiind daună totală. Cu toate acestea, șoferul a scăpat fără consecințe majore. Întreaga cabină în care se află ocupanții autoturismului nu s-a deformat deloc, prevenind cu brio o consecință cât se poate de tristă.

Soția utilizatorului StapleGun a avut câteva vânătăi și o urmă pe față de la airbag, dar nu și-a rupt nimic și nu a avut nevoie de o perioadă îndelungată de recuperare, în spital sau acasă.

Pentru că evenimentul nu s-a petrecut într-un mediu controlat, este greu să-l folosești ca referință absolută pentru rezistența mașinii. Aceasta este totuși o dovadă a faptului că Tesla Model 3 este un autoturism care nu te lasă la greu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele