După Vivo X20, Xiaomi Mi 7 va fi al doilea cu senzor de amprentă în ecran

După Vivo X20, Xiaomi Mi 7 va fi al doilea cu senzor de amprentă în ecran
06:15 06.04.2018

Anul acesta a dat startul unui număr de două trenduri în piața de mobile. Primul ține de prezența bretonului pe partea din față, iar al doilea vizează senzorul de amprentă din ecran. Iminentul Xiaomi Mi 7 le bifează pe amândouă.

Sunt multe motive să-i apreciezi pe cei de la Xiaomi, chiar dacă nu sunt cei mai eficienți din lume când vine vorba de comercializarea dispozitivelor din portofoliu în afara Chinei. La ora actuală, unele dintre cele mai atrăgătoare dispozitive ale asiaticilor sunt disponibile în țara noastră doar prin intermediul unor canale neoficiale. Acest detaliu nu ar trebui însă să ne facă să nu mai apreciem gradul de inovație prezent în dispozitive precum iminentul Xiaomi Mi 7.

Pentru viitorul apropiat, Xiaomi Mi 7 ar trebui să fie vârful de gamă cu care încearcă să te tenteze chinezii. După Vivo, acesta ar trebui să fie al doilea smartphone creat vreodată ce va incorpora un senzor biometric pentru citirea amprentelor sub ecran. De când am văzut-o prima oară exemplificată la CES 2018 în luna ianuarie, funcția respectivă și-a mai pierdut din farmec. În același timp însă, va atrage un număr mare de fani, iar asta este cel mai important.

Xiaomi Mi 7 nu are încă o dată precisă de lansare, dar CEO-ul Lei Jun a confirmat prezența senzorul de amprentă în ecran printr-o postare pe rețeaua de socializare Weibo. Având în vedere momentul în care s-a lansat Xiaomi Mi 6 în urmă cu aproximativ un an, sunt șanse foarte mari ca decalajul față de 2017 să fie provocat tocmai de ambiția integrării acelei tehnologii noi în panou.

În rest, conform speculațiilor din ultimele săptămâni, Xiaomi Mi 7 va fi cel mai nou terminal de top cu un breton în frunte. Se va ascunde în spatele unui panou de 5,65 inci fără rame, în timp ce partea de procesare va include o combinație între un Snapdragon 845, 8GB RAM și o cantitate de memorie necunoscută. Prețul de pornire va fi 475 de dolari.xiaomi mi7