05 iul. 2018 | 15:34

Virusul care îți poate ataca PC-ul în mai multe moduri

ACTUALITATE
Virusul care îți poate ataca PC-ul în mai multe moduri

Un nou tip de malware se deosebește de alți viruși apăruți până acum, deoarece ia decizii despre cum să te afecteze, în funcție de ce găsește pe calculatorul tău.

Virușii pentru calculatoare evoluează constant, așa că zilnic avem de-a face cu noi amenințări cibernetice, unele mai periculoase decât altele. Troianul Rakhni e unul dintre virușii la care ar fi bine să fii atent, pentru că nu știi exact cum vrea să te atace.

Cercetătorii de la Kaspersky Lab susțin că malware-ul are capacitatea de a alege modul de atac: poate instala un program ransomware pe calculatorul unei victime sau poate instala o aplicație prin care să mineze monede virtuale. Virusul a fost semnalat îndeosebi în Rusia, cu apariții și în Kazahstan, Ucraina, Germania și India. Mai bine de 8.000 de persoane au devenit victime acestei familii de malware, doar în 2017.

Virusul Rakhni se transmite prin email-uri de tip spam, în interiorul cărora poți descoperi atașamente executabile infectate. Dacă faci greșeala de a lansa fișierul, troianul se deschide și decide cum să-ți infecteze calculatorul.

Dacă acesta detectează existența unui portofel de Bitcoin pe calculatorul, atunci acționează ca ransomware și criptează conținutul HDD-ului, cu speranța că un utilizator va plăti pentru a-și recupera fișierele.

Dacă nu există un portofel de Bitcoin pe calculator, Rakhni se reorientează și se transformă într-un miner de monede virtuale. Asta îți va afecta drastic performanțele calculatorului, iar virusul va căuta să fie lansat pe PC-uri puternice.

În cazul în care troianul nu poate face nici una, nici alta, se va folosi de calculatorul infectat pentru a ajunge și la alte calculatoare din rețeaua locală. Dacă în cazul unui calculator de acasă, asta n-ar fi o mare problemă, în cazul unui PC infectat într-o companie pot apărea probleme destul de mari.