Virgin Galactic se pregătește să trimită primele nave în spațiu

Virgin Galactic se pregătește să trimită primele nave în spațiu
09:30 10.10.2018

Richard Branson ne tot promite că va lansa nave spațiale în spațiu de zece ani, dar de data aceasta chiar vorbește serios.

Cursa spațială este în plină desfășurare, iar fondatorul și CEO-ul Virgin Galactic Richard Branson susține că navele companiei vor ajunge în spațiu în „câteva săptămâni”.

„Ar trebui să fim în spațiu în câteva săptămâni, nu luni. Apoi voi ajunge și eu în spațiu în câteva luni, nu în câțiva ani”, a declarat Branson la Barclays Asia Forum din Singapore.

El a mai spus că primele zboruri vor fi făcute fără oameni la bord, însă apoi vor duce și oameni în spațiu. Ne așteaptă câteva luni interesante.

Anul acesta, Branson a recunoscut că se află într-o cursă cu Jeff Bezos, șeful Amazon, pentru a trimite primii oameni în spațiu. Antreprenorul care deține Virgin Galatic a investit în a face călătoria în spațiu posibilă încă din 2004 și ar fi trebuit chiar el să ajungă în spațiu în luna aprilie a acestui an.

El crede că există suficient de mulți oameni care ar vrea să ajungă în spațiu dacă și-ar permite. Un punct foarte bun deoarece acum un bilet pentru o călătorie în spațiu costă în jur de 250.000 de dolari. Totuși, Branson spune că ar dori ca acest preț să ajungă undeva la 40.000-50.000 de dolari în următorii zece ani.

Totuși, s-au găsit câțiva doritori, 800 de oameni au plătit deja biletul de 250.000 de dolari pentru a putea ajunge în locul unde foarte puțini oameni au fost.

În același timp, Virgin Orbit, companie care s-a desprins din Virgin Galactic anul trecut, se pregătește să trimită sateliți în spațiu în decembrie sau ianuarie.

Recent, Elon Musk, șeful SpaceX, a dezvăluit că Yusaku Maezawa, fondator al Zozotown, cel mai mare retailer online de haine din Japonia, este primul client privat care va călători cu Big Falcon Rocket în jurul lunii.

Acesta ar trebui să ajungă în spațiu în 2023, cel mai devreme.

Sursa: CNBC