Viral cu scenariu SF: unde ne-ar duce referendumul anti-gay girat de PSD

Viral cu scenariu SF: unde ne-ar duce referendumul anti-gay girat de PSD

După cum probabil știi deja, între 6 și 7 octombrie se va organiza referendumul pentru familie (și anti-gay), care are în vedere modificarea Constituției României.

Scopul referendumului este ca sintagma „între soți” din articolul 48, alineatul 1, din Constituție, să fie înlocuită cu „între un bărbat și o femeie”.

Desigur, susținătorii referendumului nu vorbesc prea mult despre faptul că actualul Cod Civil deja nu permite căsătoria persoanelor homosexuale, acesta precizând că doar un bărbat și o femeie se pot căsător – pe scurt, referendumul este cât se poate de inutil. Doar că este inutil pe bani publici, pe 40 de milioane de euro mai exact.

Cei de la Papaya Advertising au realizat un material video scurt, care îți prezintă o România distopică, post-referendum. În această Românie, fetițele sunt îmbrăcate precum slujitoarele din „The Handmaid’s Tale”, în pelerine lungi și roșii, care le învăluie tot corpul, și cu pălării mari și albe, care le feresc părul, urechile, și privirea de lumea din jur.

O femeie îmbrăcată în costum alb, cu emblema PSD pe brațul drept și cu un bici în mână, le întreabă pe fetițe ce se sărbătorește pe 6 și 7 octombrie. Una din ele răspunde: „Referendumul pentru definirea familiei”.

După lăudarea părinților care au ieșit la vot, a partidului și a conducătorilor care au redefinit familia, fetițele încep să spună robotic, în cor, „Îndrăznește să crezi”, ca într-un final să afirme la unison că sunt „copiii referendumului”.

În clip se poate vedea un tablou imens cu chipul unui dictator despre care ai putea spune că seamănă cu Liviu Dragnea. Brutalitatea clipului merge până într-acolo cât să arate o femeie este arsă de vie pe rug – posibil pentru încercarea de încălca sau de a se opune noii legi din Constituție – în timp ce fetițele sunt forțate să privească întreaga scenă.

La final, creatorii videoclipului îi încurajează pe români să nu meargă la vot, cu hashtag-ul #boicot.

Videoclipul duce repercursiunile unui astfel de referendum într-o zonă destul de dramatică, dar poate de asta este nevoie pentru a înțelege inutilitatea întregii inițiative.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI