Cum va afla Uber dacă ai băut sau nu înainte să te urci în mașină

Cum va afla Uber dacă ai băut sau nu înainte să te urci în mașină
Alexandru Puiu
06:15 13.06.2018

Dacă ieși sâmbătă seara în oraș și ai în vedere că te întorci acasă cu Uber, nu este exclus să fii un pic pilit în momentul în care faci comanda. S-ar putea să fii chiar beat, iar oficialii companiei americane vor să aibă acces la această informație, chiar dacă nu o vei oferi de bunăvoie.

Când suni la taxi, dacă nu te descurci să legi două cuvinte, personala de la capătul firului își dă seama că ai băut cam mult. Când faci comandă la Uber, nu vorbești cu nimeni. Cu toate acestea, s-ar putea ca simplul mod în care faci comanda să te dea de gol. Cel puțin, de asta vor să te convingă cei de la Uber prin intermediul unui nou patent identificat de cei de la CNN.

Din câte se pare printr-un algoritm de inteligență artificială, Uber va ști dacă te afli sau nu într-o stare de ebrietate în momentul în care efectuezi comanda. Pentru a ajunge la acea concluzie, va avea în vedere o serie stufoasă de factori și gesturi.

Lista include greșelile de ortografie în momentul în care faci comandă, nivelul de precizie atunci când interacționezi cu linkuri și butoane din interfață. Viteza de deplasare din momentul în care ai făcut comanda și până la mașină este de asemenea luată în calcul, împreună cu timpul efectiv dedicat efectuării unei comenzi.

În privința factorilor externi care influențează probabilitatea de a fi beat, se ia în vedere ora la care faci comandă și locația. Dacă ești în Centrul Vechi al Bucureștiului la trei dimineața și durează cinci minute să apeși pe trei butoane pentru a face o comandă, cu siguranță nu ești foarte lucid.

Având în vedere că mecanismul din spatele acestui algoritm este cât se poate de viabil, va fi interesant de văzut ce va face Uber cu această informație adițională despre clienți. Dacă ești băut te va împerechea automat cu un șofer mai experimentat sau pur și simplu se va vedea in-app că s-ar putea să fii băut, iar șoferii vor fi mai tentați să-ți refuze comanda.

Comentarii
loading...