Camera frontală de pe iPhone X îți aduce iluzii optice convingătoare

Camera frontală de pe iPhone X îți aduce iluzii optice convingătoare

Fascinația dezvoltatorilor de aplicații pentru iluzii optice a dus la realizarea unui proiect surprinzător de convingător folosind un iPhone X.

iPhone X împreună cu tehnologia Apple ARKit reprezintă combinația perfectă pentru realizarea unor experiențe de realitate augmentată spectaculoase. În urmă cu câteva săptămâni, un dezvoltator a reușit să recreeze cea mai terifiantă scenă din horror-ul Ring cu pachetul de soluții Apple.

Un alt proiect interesant ce a implicat un iPhone X a fost realizat de dezvoltatorul Peter Norrby din Suedia. Pasionatul de programare a profitat în egală măsură de framework-ul Apple ARKit și camera TrueDepth de la iPhone X pentru a-și materializa ideea. Rezultatul este o iluzie optică ce pare supranaturală. Dacă nu înțelegi câteva concepte de programare, întregul clip pare să fie realizat pe calculator, dar nu este așa.

E ca și cum ecranul de la iPhone X s-a transformat într-o groapă fără fund a cărei margini pot fi analizate în detaliu mișcând telefonul în fața ochilor. Indiferent cât de puțin rabatezi telefonul, vei avea sentimentul că te uiți pe o fereastră către neant. Trecând peste grafica 3D randată de telefon, efectul verosimil este posibil prin urmărirea poziției ochilor tăi prin intermediul camerei frontale TrueDepth de la iPhone X.

Dacă ești foarte curios cum a fost posibil un astfel de proiect, dezvoltatorul ideii a realizat un clip prin care detaliază o mare parte din tehnologia folosită. Dintr-un punct de vedere, mecanismul de urmărire al feței și al expresiilor este foarte similar cu cel folosit de Apple în aplicația Animoji. Aplicația demonstrată în cele două clipuri este momentan în decurs de aprobare la Apple și ar trebui să ajungă în AppStore în viitorul apropiat.

 

Citește și: