Această iluzie optică te va face să vezi o fotografie alb-negru în culori

Această iluzie optică te va face să vezi o fotografie alb-negru în culori
Bogdan Cristea
13:46 02.04.2016

Printr-un truc foarte simplu, o imagine alb-negru poate fi văzută în culori cu ochiul liber.

După cum puteți vedea foarte clar, imaginea de mai sus nu conține absolut nicio culoare. Dar, după cum ne demonstrează și cei de la BBC în videoclipul pe care îl puteți vedea mai jos, există o metodă prin care o puteți vedea în culori. Nu trebuie decât să urmăriți instrucțiunile foarte simple prezentate, iar atunci când vă veți aștepta mai puțin, veți avea ocazia de a vedea culori acolo unde, de fapt, nu există niciuna.

Pentru început imaginea este prezentată în culori false, iar în centrul acesteia se regăsește un punct albastru. persoana care se uită la imagine trebuie să se concentreze asupra punctului respectiv timp de câteva secunde. După o perioadă scurtă, în condițiile în care atenția este menținută în continuare asupra punctului, imaginea nu va mai fi afișată în culori false, ci în alb-negru. Dar cel care o observă, va avea impresia că se uită, de fapt, la o poză color.

Totul are legătură cu celulele cu con din retina, care sunt responsabile de vedere color. Dacă acestea sunt expuse prea mult uneia dintre cele trei culori principale (rosu, verde sau albastru), ele nu mai percep acea nuanță. Astfel, ochiul se va folosi doar de celulele specifice celorlalte doua culori. Efectul nu durează decât câteva secunde, până când celulele cu con își revin.

loading...