Trucuri Word: cum personalizezi antetul și subsolul într-un document

Trucuri Word: cum personalizezi antetul și subsolul într-un document
14:48 23.12.2018

Printre multele trucuri Word pe care ar fi bine să le ai în arsenal, se numără și abilitatea de a personaliza antetul și subsolul unui document, pentru a-ți eficientiza fluxul de lucru.

Antetul și subsolul în Microsoft Word sunt definite în engleză sub numele de Header și Footer. Fac referire la rama de sus și de jos a unei pagini din document pe care o definești o dată și, imediat după, apare pe toate paginile. În mod tradițional, în acea zonă se află numărul paginii, dar poți include o sumedenie de alte informații, dacă le consideri reprezentative pentru documentul tău.

La capitolul trucuri Word, dacă vrei să înveți să lucrezi cu antetul și subsolul, e bine de știu că poți face acest gest atât la începutul documentului, cât și după ce l-ai terminat de redactat. Este irelevant. Informația din Header și Footer nu-ți va influența la niciun nivel modul în care îți este dispus textul, imaginile sau graficele din restul documentului.

Pentru a începe, accesează meniul Insert din stângă sus și optează pentru Header (Antet) sau Footer (Subsol) din partea dreaptă sus. Eventual, alege-ți un anumit stil de antet sau subsol, dar ai în vedere că îl poți personaliza oricând ulterior. Ca referință, pentru a reveni la editarea documentului după ce ai personalizat antetul, fă dublu click oriunde în fișiere.

După ce ai introdus un stil de antet sau subsol în document, în partea de sus a ecranului vei avea acces la o opțiune nouă de meniu, după Help. Aceasta din urmă este intitulată Design. Acolo găsești toate opțiunile de care ai nevoie pentru personalizare.

Fără să apeși pe vreun buton, poți scrie câteva cuvinte în respectiva zonă albă din partea de sus sau de jos a paginii, având în vedere că va apărea pe toate paginile.

Cu un click pe Page Number în stânga sus, poți defini un anumit stil de numerotare a paginilor. La Date & Time, poți afișa data exactă. Cu un click pe Picture, poți alege o poză din computer pe care să o definești ca siglă. Opțional, poți mări înălțimea rezervată pentru antet sau subsol din dreapta sus. Dacă ești mulțumit de rezultate, apasă pe Close Head and Footer la final.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI