Top telefoane 2018: de la iPhone Xs Max la Samsung și alte telefoane

Top telefoane 2018: de la iPhone Xs Max la Samsung și alte telefoane

Se impune un top telefoane 2018. Apple a prezentat noile telefoane, Samsung a făcut-o în urmă cu o lună și ce mai vine de acum va fi cel puțin ignorabil. Astfel, iată ce ar trebui să urmărești pe finalul de an.

Îți dorești un telefon bun, dar nu știi exact ce să alegi? Ne-am gândit fix la tine și am realizat un top telefoane 2018 cu modele de la Apple, Samsung și nu numai. Am pornit de la ideea „cel mai bun telefon” și, mai ales, am mers pe o cerință importantă: să ofere totul.

Top telefoane 2018: Samsung Galaxy Note 9

Samsung Galaxy Note 9-2
Modulul foto dual a debutat în 2017.

Am așteptat lansarea Apple ca să văd dacă aduce ceva nou cu adevărat. Nu e cazul, așa că Samsung Galaxy Note 9 rămâne un telefon excepțional.

Ca hardware este vârf de linie: 6 sau 8 GB memorie RAM, 128 sau 512 GB spațiu de stocare, două camere foto de câte 12 MP și o baterie de 4.000 mAh. Păstrează acel stylus S Pen, încărcarea rapidă și wireless, dar și un ecran de 6,4 inci QuadHD cu suport HDR10.

Ce nu are telefonul, iar asta încă e de reproșat pentru Samsung, e Android Pie. Nici măcar nu există o dată de lansare a noului sistem de operare. Până atunci, rămâi să folosești un Android Oreo cu interfața Samsung Experience. Samsung Galaxy Note 9 e disponibil AICI.

Top telefoane 2018: iPhone Xs Max (și iPhone Xs, și iPhone Xr)

iPhone Xs (8)
iPhone Xs și Xs Max.

Fără îndoială, cel mai mare concurent pentru Galaxy Note 9 este iPhone Xs Max. E un telefon cu ecran puțin mai mare (6,5 inci), are două camere foto tot de 12 megapixeli și un hardware, de asemenea, excelent.

Ca idee, iPhone XS Max este aproape identic ca dimensiune exterioară cu iPhone 8 Plus de 5,5 inci, dar încorporează un panou OLED de 6,5 inci. Vorbim de două camere principale cu mod portret și autentificare facială prin FaceID. Are un procesor A12 Bionic cu a doua generație de Neural Engine (practic, inteligență artificială) și oferă până la 512 GB spațiu de stocare.

Prețul va fi mai mare decât al lui Galaxy Note 9, dar cam asta e concurența. Rulează iOS 12 (sistemul de operare va fi lansat pentru alte telefoane pe 17 septembrie).

iPhone Xs e ca Max, doar că are ecran de doar 5,8 inci. Practic, e un X din 2017, dar reîmprospătat pentru anul acesta.

Cât despre iPhone Xr, acesta are ecran IPS LCD de 6,1 inci, e mai mic decât iPhone 8 Plus și folosește același hardware. Diferența e la cameră: are doar una de 12 megapixeli, și la stocare: 64, 128 sau 256 GB.

Vivo Nex, vedeta chinezească, intră în top telefoane 2018

Vivo Nex
Vivo Nex s-a remarcat cu camera ascunsă în telefon.

Vivo Nex are șanse mari să rămână în istorie, pentru că este primul smartphone care are un ecran fără crestătură, margini minimale și un scanner de amprentă în ecran. El a fost prezentat la începutul anului, la CES 2018, însă abia în iunie a fost lansat oficial.

Pe lângă aceste elemente de design impresionante, Vivo Nex are și un hardware bun: procesor Snapdragon 845, 8 GB memorie RAM, 256 GB spațiu de stocare și o baterie de 4.000 mAh. Eliminarea crestăturii ecranului nu înseamnă dispariția camerei foto deoarece aceasta este ascunsă în telefon și iese la suprafață la activarea camerei, la fel ca un persicop.

Camera foto e duală cu un senzor de 12 megapixeli f/1.8 și un al doilea de 5 MP cu f/2.4. Cea de selfie are 8 MP cu f/2.

O altă caracteristică interesantă este implementarea unui scanner de amprentă în ecran, fiind primul care are această opțiune. Conform celor care au testat telefonul scannerul funcționează bine.

OnePlus 6 e un flagship ieftin cu Android

OnePlus 6 Silk White top telefoane chinezesti bune
OnePlus 6 a fost anunțat în vara lui 2018.

OnePlus 6 este un alt smartphone chinezesc aflat în topul celor mai bune telefoane lansate anul acesta.

Cum este de așteptat pentru un telefon din 2018, OnePlus 6 are un ecran până în margini și cu o crestătură în partea de sus, o diagonală de 6,28 inci, cu o rezoluție FullHD+ (2280 x 1080 pixeli) și cu un raport de aspect de 19:9.

Și aici, telefonul funcționează cu un procesor Snapdragon 845, un procesor grafic Adreno 630, 8 GB memorie RAM pentru varianta cu 128/256 GB spațiu de stocare sau 6GB memorie RAM pentru varianta cu 64 GB spațiu de stocare. Noul model OnePlus rulează Android 8.1 peste care este aplicată interfața Oxygen OS și nu este dotat cu un slot pentru carduri microSD.

De asemenea, OnePlus 6 are un sistem dual de camere format dintr-una de 16 MP (f/1.7) stabilizată optic și una de 20 MP (f/1.7). Camera frontală este una de 16 MP (f/2.0). Bateria telefonului este una de 3.300 de mAh și poate fi încărcată doar prin fir, nu și wireless. Găsești OnePlus 6 AICI.

Un telefon de la Huawei în top telefoane 2018

Huawei-P20-Gal-Gadot
Trei camere pe noul Huawei.

Sigur, Huawei s-a remarcat anul acesta cu Huawei P20 Pro cu trei camere foto. Telefonul chinezesc este primul de pe piață care să ofere așa ceva și nu-i chiar rău. Cei trei senzori sunt împărțiți astfel: unul de 40 MP (f/1.8), altul monocrom de 20 MP (f/1.6) și altul telefoto de 8 MP (f/2.4).

P20 Pro nu numai că face fotografii foarte bune, dar are și componente de top (procesor Kirin 970, 6 GB RAM) care-l fac un smartphone performant. În plus, P20 Pro vine și cu o baterie încăpătoare de 4000 mAh. Huawei P20 are 4 GB RAM și o baterie de 3.400 mAh.

Un plus pe care aceste telefoane de la Huawei îl au față de ceilalți competitori este faptul că procesorul Kirin 970 este dotat cu un sistem de inteligență artificială, sistem ce ar promite o performanță mai bună a telefonului, recunoaștere mai bună a scenelor care urmează să fie fotografiate, dar și capacitatea de-ați oferi o experiență de utilizare personalizată pe nevoile tale. Huawei P20 Pro este disponibil AICI.

Florin Cașotă
Articol scris de
Florin Cașotă
Comentarii
Florin Cașotă
11:04 / 13.09.2018