De ce a fost piratat filmul Thor Ragnarok din cauza Apple

De ce a fost piratat filmul Thor Ragnarok din cauza Apple
22:00 23.01.2018

Thor Ragnarok a ajuns pe majoritatea site-urilor de torrent la calitate Full HD. Acum am aflat și motivul.

Ar fi trebui să se lanseze la mijlocul lunii viitoare, dar Thor Ragnarok se piratează într-un ritm alarmant din cauza unei greșeli făcute de cei de la Apple, administratorii magazinului virtual iTunes. Raportul pe marginea acestui subiect vine de la TorrentFreak și pleacă de la dintr-o serie de postări pe Reddit care se pare că au fost șterse între timp.

Dacă ai fi făcut precomandă la Thor: Ragnarok, filmul în format digital ar fi trebui să-ți ajungă în librărie pe data de 20 februarie. Respectiva dată continuă să apară pe iTunes și pe alte câteva platforme de achiziții în format digital. Cu aproximativ o lună mai devreme însă, utilizatorii serviciului Movies Anywhere s-aru trezit că îl au deja descărcat în iTunes și se pot bucura de el.

Movies Anywhere este o platformă de achiziții în format digital a celor de la Disney care îți permite să agreghezi într-un singur loc conturile tale de iTunes, Vudu, Amazon sau Google Play. Astfel, dacă tu cumperi un film de pe oricare dintre cele patru platforme, îl vezi într-un singur loc, fără să mai fii nevoit să ai mai multe aplicații instalate.

Conform raportului de pe Reddit, un utilizator a făcut precomandă la Thor Ragnarok pe Vudu. În mai puțin de 24 de ore, pentru că cele două conturi de Vudu și iTunes erau interconectate, filmul a fost descărcat automat în iTunes. Pentru că era vorba de precomandă, fenomenul nu ar fi trebuit să aibă loc.

În mod previzibil, internautul s-a bucurat teribil pentru că s-a putut bucura de peliculă la calitate Full HD cu aproape o lună înainte să apară pe DVD, Blu-ray sau alte servicii digitale. În scurt timp după primul raport pe Reddit, mai multe persoane au confirmat că au pățit același lucru.

Între timp, doar pe The Pirate Bay, filmul a fost descărcat de peste 100.000 de ori, prima variantă disponibilă având la momentul redactării acestui articol peste 16.000 de seederi.

loading...