Telefonul cât un pachet de țigări pe care o să-l vrei în buzunarul tău

Telefonul cât un pachet de țigări pe care o să-l vrei în buzunarul tău

În 2009, a fost lansat un telefon care avea ocazia să detroneze iPhone. Între timp, compania a dispărut, dar o nouă companie a reinventat Palm, i-a pus Android și i-a păstrat dimensiunile. E minuscul, dar premium.

Palm din 2018 n-are prea mare legătură cu ce era modelul din 2009. Între timp, interfața controlată prin gesturi a fost copiată de iOS și, mai nou, Android. Totodată, chiar telefonul de acum rulează Android.

Ca specificații, acest Palm are un ecran de 3,3 inci şi rezoluţie HD, 3 GB RAM şi 32 GB stocare internă. Folosește însă un procesor Qualcomm Snapdragon 845 și are o cameră de 12 megapixeli principală, iar alta de 8 MP pe față pentru selfie-uri.

După cum probabil ți-ai dat seama, nici bateria nu-i prea mare. Are un acumulator de 800 mAh. Telefonul are un plus față de Palm Pre din 2009: rezistă la apă, având un standard IP68.

Palm, noul telefon cu Android. FOTO TechCrunch
Palm, noul telefon cu Android. FOTO TechCrunch

Bine, dar ce face telefonul acesta? În primul rând, e excelent pentru oricine e deranjat de toate telefoanele premium imense. După cum vezi, ca hardware, stă foarte bine. Totuși, e aproape inutil, pentru că ecranul e prea mic, mult prea mic, și interfața e mai apropiată de un Apple Watch decât de-a unui telefon modern.

Telefonul va costa 350 de dolari și, deocamdată, va fi disponibil doar în Statele Unite ale Americii în rețeau Verizon.

Palm, noul telefon cu Android. FOTO TechCrunch
Palm, noul telefon cu Android. FOTO TechCrunch

Dennis Miloseski și Howard Nuk sunt doi foști directori de design de la Samsung. Ei au luat brandul Palm și l-au readus pe telefoane în 2018. Despre telefon, Miloseski a avut un punct de vedere interesant: „E vorba de îndepărtarea de tehnologie. Chiar ai nevoie să iei un supercomputer cu tine peste tot pe unde te duci?”, a spus acesta pentru Variety.

Astfel, acest Palm e perfect ca înlocuitor pentru un telefon premium actual cu ecran mare și foarte bun. La o adică, te poate ține departe de telefonul tău principal și e excelent pentru momentele când vrei ceva foarte portabil.

Rulează Android Oreo, are o interfață specială, e mic, rezistent la apă și ar putea fi un succes. Sau ar putea fi un eșec masiv. Oricum ar fi, transmite un mesaj: telefoanele premium nu trebuie să fie doar imense.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Variety