Taxiurile autonome de la Nissan au ajuns deja pe străzi

În ultimul an, s-a discutat destul de mult de mașinile autonome și de modul în care ne vor influența obiceiurile de deplasare. Nu ne așteptam însă ca Nissan să efectueze deja teste cu taxiuri autonome și pasageri obișnuiți. 

În timp ce Uber face propriile investiții în domeniul mijloacelor autonome de transport, Nissan a încheiat un parteneriat cu DeNa în Japonia pentru propriul serviciu de tip ride-sharing. Începând cu 5 martie, dacă te afli în localitatea de test, vei putea comanda o mașină ce se va deplasa fără intervenție umană pe o suprafață destul de mare.

Noul serviciu Easy Ride al celor de la Nissan împreună cu DeNa se află într-un stadiu de dezvoltare destul de avansat. O flotă destul de numeroasă de mașini autonome se va afla la baza experimentului pe o arie restrânsă. În prima etapă a proiectului, îl vor putea experimenta doar persoanele din cartierul Mirai al localității Yokohama din Japonia.

La fel ca la Uber sau la alte servicii similare, pentru a chema o mașină, vei fi nevoit să apelezi la o aplicație de mobil. Autoturismele vor fi restricționate pentru a se deplasa pe o rută de maxim 4,5Km între sediul central al Nissan și mall-ul Yokohama World Porters. Prezența sediului Nissan în apropriere reprezntă cel mai important motiv pentru care experimentul are loc în Yokohama.

La fel ca în cazul altor teste cu mașini autonome de care am auzit în trecut, nu va lipsi un om de la volan, chiar dacă va face tot posibilul să nu intervină la conducerea mașinii. O astfel de persoană este doar de backup. Manipularea mașinilor și stabilirea traseului pentru fiecare bolid se va realiza de departe, prin intermediul unui centru operațional stabilit în apropiere.

În timpul unei curse, clienții pot utiliza o tabletă din mașină pentru a naviga prin aproximativ 500 de puncte de interes din vecinătate. În plus, vor avea acces la aproximativ 40 de cupoane de reducere la magazine din mall. Experimentul va fi extins până în 2020, când ar trebui să se efectueze teste fără un șofer de rezervă.

Alexandru Puiu
17:57 26.02.2018
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video