Star Wars va deveni serial online și au apărut primele detalii

Star Wars va deveni serial online și au apărut primele detalii
Alexandru Puiu
18:22 11.03.2018

În mod oficial, Lucasfilm a oferit primele detalii despre un serial Star Wars care va fi distribuit printr-un iminent serviciu de streaming de la Disney.

Au trecut deja câteva luni de când am aflat informații despre un nou serviciu de streaming similar cu Neflix sau HBO Go. Acesta va fi creat de Disney și va oferi în exclusivitate acces la unele dintre cele mai profitabile francize din cinematografe.

Având în vedere că Disney are în portofoliu studiourile Lucasfilm și Marvel, toate peliculele Star Wars împreună cu fiecare lung metraj din Universul Cinematografic Marvel vor fi disponibile doar pe viitoarea platformă online. În plus, tot acolo se va găsi o serie stufoasă de producții originale, pornind de la un concept optimizat de Netflix în ultimii cinci ani.

Printre producțiile create în exclusivitate pentru serviciul de streaming al Disney, se numără și un serial Star Wars al cărui nume nu-l cunoaștem încă. Acesta nu va fi însă încă un serial de animație, precum Clone Wars, ci va intra la categoria live-action. Serialul va cădea în sarcina lui Jon Favreau.

Regizorul Iron Man și Iron Man 2 va redacta scenariul pentru serialul Star Wars și va ocupa poziția de producător executiv și creator al show-ului. Publicului de la noi, Favreau s-ar putea să fie cunoscut datorită rolurilor pe care le-a interpretat în Chef, The Wolf of Wall Street sau Spider-Man Homecoming.

În privința implicării sale în universul cinematografic Star Wars, va juca un rol în iminentul Solo A Star Wars Story, după câțiva ani în care a interpetat personajul Pre Vizsla în animația Star Wars: The Clone Wars.

La această oră, nu se știe când va începe producția viitorului serial Star Wars sau când se va lansa platforma online prin intermediul căreia ar trebui să fie oferit publicului larg. Cel mai probabil, va trebui să așteptăm până în 2019.

loading...