A salvat lumea de la al Treilea Război Mondial, dar nimeni n-a știut asta

A salvat lumea de la al Treilea Război Mondial, dar nimeni n-a știut asta
Sursa foto: David Hogsholt/The Telegraph
12:34 30.09.2018

Nu tuturor eroilor li se înalță statui, deși poate ar merita. Stanislav Petrov a salvat odinioară lumea în cel mai tăcut mod, pe care timpul și oamenii au ales să îl uite.

Stanislav Petrov a murit în mai 2017. Vestea decesului său a ajuns la public abia în septembrie, după ce regizorul german Karl Schumacher a aflat. Acesta îl sunase pe fostul ofițer de ziua lui, pe 7 septembrie, pentru a-i ura la mulți ani – doar că nu a dat de el. Ulterior, a aflat de la fiul lui Petrov, Dmitri, că tatăl său a murit de pneumonie pe 19 mai, în apartamentul lui din Friazino, aflat în nord-est față de Moscova.

Avea 77 de ani și, la 44 de ani, salvase lumea de la un război nuclear iminent.

Era în plin Război Rece, la ceva timp după ce președintele SUA de la acea vreme, Ronald Reagan, declarase că Uniunea Sovietică este un imperiu malefic și că armata americană își mărește flota de arme nucleare, potrivit The Guardian.

Petrov era pe atunci colonel locotenent în forțele de apărare aeriene sovietice și ofițer de gardă în centrul secret de comandă Serpukhov-15. Acest centru se afla în afara Moscovei și era destinat monitorizării posibilelor amenințări din partea Statelor Unite ale Americii receptate de sateliții sovietici de deasupra SUA.

Telefonul din miezul nopții pentru Stanislav Petrov

Stanislav Petrov lucra acolo de când absolvise Radio-Technical College din Kiev. Soția lui, Raisa, nu avea idee unde lucrează acesta, conform The Economist. De-a lungul anilor, se obișnuise cu telefoanele în toiul nopții, care anunțau pompos „Trezirea, țara noastră măreață!”.

În acele momente, știa că trebuia să se îmbrace și să meargă la centrul Serpukhov-15. Era agonizant, dar în acea vreme un atac american împotriva Uniunii Sovietice părea iminent, așa că fiecare apel în toi de noapte putea să fie la fel de bine o simulare sau realitate.

Pe 26 septembrie 1983, la miezul nopții, au început să sune alarmele. Petrov a văzut că pe computer apăruse un mesaj care transmitea că SUA a trimis o rachetă balistică intercontinentală Minuteman către Rusia. La doar câteva secunde după, o alertă nouă a anunțat că alte patru rachete au fost detectate.

Petrov era captiv într-o stare de șoc.

De la lansarea rachetelor și până la detonarea bombelor aveau să treacă doar 25 de minute. În mod normal, trebuia să îi anunțe pe superiorii săi, care – la rândul lor – aveau responsabilitatea de a-l anunța pe liderul sovietic Yuri Andropov, pentru ca acesta să ia o decizie cu privire la un posibil contra-atac. Fiecare secundă era un risc în plus asumat în cazul unui atac asupra Uniunii Sovietice.

„Nu exista o regulă cu privire la cât timp aveam voie să ne gândim înainte să dăm raportul cu privire la un atac”, povestea Petrov pentru BBC în 2013. „Dar știam că fiecare secundă de amânare răpea timp valoros, că armata Uniunii Sovietice și liderii politici trebuiau informați fără întârziere. Tot ce a trebuit să fac a fost să mă întind către telefon, să apelez linia directă către comandanții de sus – dar nu mă puteam mișca. Mă simțeam de parcă aș fi stat într-o tigaie fierbinte”.

Totuși, simțea că ceva nu este în regulă.

Ce gândește un om care e în fața Apocalipsei

Petrov s-a gândit că, dacă americanii chiar i-ar fi atacat, trebuiau să fie mai multe rachete implicate, nu doar cinci. Astfel, s-a gândit că cel mai probabil este vorba de o eroare de sistem și a raportat totul ca fiind o greșeală.

Șansele de a fi greșit erau la fel de mari ca cele de a fi luat decizia bună, dar cumva a avut dreptate. Alarma falsă fusese cauzată de faptul că sateliții au confundat reflexia soarelui de pe nori cu niște rachete.

Deși a evitat un război nuclear absolut inutil, superiorii săi nu l-au lăudat și nici nu i-au mulțumit – regula acelor vremuri era că subordonații nu pot fi mai inteligenți decât cei de la conducere. L-au luat în schimb la rost pentru că nu completase jurnalul de operațiuni în acea noapte.

La câteva luni după incident, a demisionat și s-a angajat ca inginer de cercetare.

A început să aibă grijă de Raisa, care suferea de cancer. Aceasta a murit după câțiva ani, iar Petrov a rămas doar cu copiii săi, Dmitri și Yelena. Fostul ofițer s-a trezit că nu se descurcă tocmai bine pe plan financiar. Încet-încet, dieta lui s-a subțiat, până în punctul în care a ajuns să mănânce doar cartofi și să bea ceai făcut din ierburi pe care le găsea prin parcuri.

Nimeni nu i-a cunoscut povestea până în 1998. Odată ce s-a aflat, întregul Occident a început să îl ridice în slăvi.

A câștigat premiul Dresden pentru pace, a făcut turul Americii și a jucat într-un documentar. Era cam morocănos cu reporterii care îi băteau la ușă, spunându-le că, de fapt, nu a făcut nimic mai mult decât propria datorie în acel miez de noapte din 1983.

loading...