Spawn revine pe marile ecrane: cine va juca rolul super eroului întunecat

Spawn revine pe marile ecrane: cine va juca rolul super eroului întunecat

În urmă cu aproximativ două decenii, Spawn a fost unul dintre primele filme cu super eroi care încerca să fie un pic altfel. A fost cam întunecat pentru vremea lui, dar eroul se pretează de minune pentru această perioadă cu pelicule de top interzise minorilor.

Înainte să existe o dezbatere între DCEU și MCU, filmele cu super eroi se reduceau la Super Man și Spider Man. Au existat însă și câteva lung metraje memorabile cu super eroi. Pe acea listă scurtă s-a strecurat Spawn în 1997. Sinopsisul său de la acea vreme era cât se poate de sugestiv. ”Un mercenar de elită este ucis, doar pentru a se întoarce din iad ca un soldat al diavolului.” Regizat de Mark A.Z. Dippe, filmul a fost departe de a fi un succes de piață, chiar dacă a incorporat niște efecte speciale destul de impresionante pentru vremea lui.

Spawn se bazează pe niște benzi desenate scrise de Todd McFarlane. Ca referință, tot McFarlane este responsabil din poziția de scenarist de iminentul Venom cu Tom Hardy în rolul principal. Deși au existat niște speculații pe marginea unui nou Spawn, abia acum au fost confirmate mai multe detalii despre peliculă, printre care și numele actorului care va interpreta rolul principal.

Planificat pentru lansare în 2019, Spawn va fi scris și regizat de Todd McFarlane. Acesta ar fi primul lung metraj regizat de McFarlane, care în trecut s-a rezumat la regia unor clipuri rock memorabile, precum Freak on a Leash de la Korn și Land of Confusion de la Disturbed. Trecând însă peste aceste detalii de fond, viitorul Spawn îl va avea pe Jamie Foxx în pielea personajului titular.

Conform declarațiilor lui McFarlane, filmul nu va avea un buget extraordinar, ci va fi nevoit să se încadreze în 10-12 milioane de dolari. În schimb, știm sigur că va fi un film horror întunecat cu o serie stufoasă de scene surprinzător de violente, la fel ca benzile desenate cu același nume.

Citește și:
Etichete: