Simulatorul care îi instruiește pe medici mai bine decât un profesor

Simulatorul care îi instruiește pe medici mai bine decât un profesor
Sursa foto: Videoblocks
18:25 21.07.2018

Tehnologia și mai ales noile aparaturi le fac medicilor viața mult mai ușoară. Cercetătorii au creat un dispozitiv prin care aceștia își pot îmbunătăți performanțele în ceea ce privește administrarea injecțiilor.

Administrarea anumitor tratamente pe cale injectabilă, cum ar fi epiduralele, pot fi dificile și pentru cei mai experimentați medici. O echipă de cercetători susțin că metodele actuale de training a personalului medical sunt costisitoare și nu îi pregătesc pe aceștia pentru toate situațiile posibile.

Astfel, ei au creat un simulator de inserție a acului, care îi ajută pe medici să-și îmbunătățească tehnica și dexteritatea.

Dispozitivul de mână simulează senzația pe care instrumentul ți-o dă atunci când trece prin mai multe straturi de țesut. De altfel, acești factori sunt cruciali, deoarece mâinile medicului trebuie să producă o rată constantă de inserție, lucru care poate fi dificil.

Pentru a evalua corect performanța utilizatorului, dispozitivul este conectat la un program pe computer. În acest mod, simulatorul lucrează în armonie, iar interfața programului îi oferă medicului un feedback în timp real. Astfel, sistemul oferă un program eficient de instruire chirurgicală.

„Cei dintre noi care predau aceste proceduri consideră că procesul este unul dificil”, a declarat Sanjib Adhikary, un colaborator al proiectului. El crede că simulatorul îi va ajuta mai mult pe medici să deprindă aceste abilități, decât o pot face profesorii.

Dispozitivul îi poate pregăti pe rezidenți înainte să înceapă să efectueze procedurile respective pe pacienți. „De asemenea, le oferă o modalitate foarte bună de a-și evalua performanțele și de a înțelege unde este loc de îmbunătățiri”, a declarat Jason Moore, profesor asociat de inginerie mecanică la Penn State.

Cercetătorii spun că, în cele din urmă, instrumentul ar putea fi adaptat pentru a instrui medicii și în alte specialități, cum ar fi medicina de urgență, radiologie și chirurgie. Ei mai cred că dispozitivul va avea impact, mai ales pentru că reprezintă o alternativă care implică costuri reduse.

Sursa: Futurity