Adevărul despre sexul în spațiu: tabu pentru NASA, vital pentru viitor

Adevărul despre sexul în spațiu: tabu pentru NASA, vital pentru viitor
14:23 25.06.2018

Sexul în spațiu n-a fost niciodată subiect de interes al NASA, dar nu înseamnă că oamenii de știință nu s-au întrebat niciodată cum ar fi. Deși pare o experiență exotică, sexul în spațiu e mai problematic decât ai crede.

NASA nu vorbește despre sexul în spațiu. Asta deși în septembrie 1992, primul cuplu de astronauți căsătoriți a ajuns în spațiu. Firesc, una dintre curiozități a fost despre activitatea sexuală. NASA încă susține că niciun om n-a făcut sex în spațiu.

Realitatea e că nici corpul uman în sine nu s-ar descurca prea bine în astfel de momente. Sexul în spațiu nu este precum cel de pe Pământ, după cum sugerează anumite studii și experimente făcute pe șoareci. Cum nu există niciun caz oficial, datele certe lipsesc. Pot fi făcute câteva presupuneri.

Deși NASA interzice relațiile intime dintre astronauți, sexul spațial e un subiect de discuție pentru că cercetătorii n-au renunțat la ideea unei posibile colonizări a planetei Marte. Ca să facem asta, trebuie ca oamenii care merg acolo să aibă moștenitori. În afara planetei noastre însă, reproducerea are efecte diferite asupra corpului uman.

Cu cât știm mai puține despre acest domeniu, cu atât e mai riscant și pune în pericol planul de a coloniza Marte.

Sexul ca sexul, dar reproducerea e mai dificilă

Colonizarea implică, evident, reproducerea și chiar înmulțirea. Să zicem că simplul raport sexual nu ar fi o problemă pentru oameni. Întrebarea care se află în mintea oamenilor de știință e dacă reproducerea este sau nu posibilă în spațiu. Până acum, testele au confirmat că transmiterea genelor se poate realiza, dar fecundarea lor este extrem de dificilă, dacă nu imposibilă.

Radiațiile sunt cel mai mare dușman care stă în calea planului. După cum probabil știi, câmpul magnetic al Pământului ne protejează în proporție de peste 99% de radiațiile spațiale, iar „scutul” se extinde chiar și pe orbita Terrei. În afara ei, însă, ești în bătaia directă a radiațiilor de tot felul, unde, chiar și cu costumul special, tot ești afectat într-o oarecare măsură.

Studiile făcute pe șoareci, cărora li s-a prelevat lichid seminal care a fost inseminată în femele șoareci în spațiu, arată că organele reproducătoare sunt primele afectate de radiațiile cosmice. Cum sunt cele mai predispuse modificării ADN-ului, rezultă că vei transmite mai departe niște gene care au suferit mutații. Chiar dacă e posibil să se nască un copil, acesta va avea probleme.

Cu cât corpul uman stă mai mult timp în spațiu, cu atât acesta se modifică. Se atrofiază mușchii, în primul rând. În cazul unei sarcini e mai difcil de dus la capăt.

Însă, pe scurt, încă nu există suficiente informații despre reproducerea umană în spațiu. Cercetările sunt puține, dacă nu inexistente, iar NASA nu pare prea determinată să afle mai multe. În plus, și numărul femeilor astronaut e limitat. Din totalul oamenilor trimiși până acum în spațiu, doar 11% au fost femei, iar ele aveau peste 30 de ani și urmau un tratament care le împiedica apariția ciclului mentrual tocmai pentru a evita complicațiile.

Sexul în spațiu rămâne, în continuare, un mister. Odată cu el va rămâne o dilemă și succesul colonizării planetei Marte.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI