Cum ar trebui să arate telefonul pliabil de la Samsung

Cum ar trebui să arate telefonul pliabil de la Samsung
Sursa foto: NieuweMobiel
12:15 17.08.2018

Samsung se pregătește de lansarea primului său telefon pliabil de ceva timp și pe internet apar tot felul de informații despre posibilul telefon. Acum avem și niște imagini concept unde poți vedea cum ar putea arăta telefonul pliabil.

Samsung Galaxy F sau X (încă nu s-a ajuns la un acord legat de nume, iar F ar putea fi folosit pentru a face referire la cuvântul „foldable”) este pregătit de lansare. Cel mai probabil, va fi prezentat oficial la CES 2019 în ianuarie.

Până când vom putea vedea cu ochii noștri telefonul Samsung, cei de la site-ul NieuweMobiel, alături de designerul Jonas Dähnert, ne arată viziunea lor asupra telefonului.

Aceste imagini nu au fost create la întâmplare, ci sunt bazate pe brevetele Samsung și schițele care au apărut pe internet. După cum se vede, display-ul nu poate fi îndoit complet și rămâne o deschidere care ne aduce aminte de Microsoft Surface Book.

Telefonul arată impresionant, dar probabil nu este extrem de practic. Cum o să-l pui în buzunar? Pliat sau ca pe un telefon normal? Dacă-l pui pliat există riscul să intre lucruri în acel spațiu sau telefonul se poate trezi astfel?

Display-ul ar fi unul de 7 inci sau mai mare cu un raport de aspect de 21:9, adică este lung și îngust. Rezoluția ecranului este de așteptat să fie una de 1440 x 3360 pixeli, iar bateria ar trebui să fie mai mare de 3.000 mAh, dar mai mică de 6.000 mAh.

[readmore]

Senzorul de amprentă pe acest telefon este pus pe spatele dispozitivului, dar nu este neașteptat ca Samsung să includă un senzor sub ecran, după cum am văzut și la alte telefoane chinezești. Cât despre camerele foto, nu ar fi surprinzător dacă am vedea doi senzor foto pe spate și doi senzori pe față.

Este clar că acest telefon nu este adresat maselor, ci este un telefon concept menit să ne arate ceea ce poate face Samsung și de aceea va veni și cu un preț pe măsură. Se speculează că acest dispozitiv se va vinde cu 1.850 de dolari.

Sursa: Gsmarena