Telefonul pliabil de la Samsung va avea propriul ecran Infinity

Telefonul pliabil de la Samsung va avea propriul ecran Infinity
George Stanciu
George Stanciu
08:22 31.10.2018

Telefonul pliabil de la Samsung încă nu a devenit realitate, dar se apropie cu pași repezi de acest moment, iar acum aflăm noi detalii despre acesta.

Samsung va găzdui Conferința Dezvoltatorilor în viitorul foarte apropiat, în prima săptămână din noiembrie. Există câteva indicii care sugerează că telefonul pliabil va fi dezvăluit în acest cadru, însă nu se știe dacă sud-coreenii vor aduce telefonul în sine, doar un prototip funcțional sau nu, un concept sau niște simple slide-uri de Powerpoint.

Ce știm în acest moment este că și telefonul pliabil va avea propria variantă de ecran Infinity. Aceste ecrane sunt folosite începând cu Galaxy S8 pe telefoanele producătorului. În cadrul aplicației pentru marca înregistrată, este vorba despre un ecran Infinity V, iar asta pare să fie destul de logic.

Avem de-a face, astfel, cu o denumire care face trimitere către un telefon pliabil, având în vedere litera V, aleasă pentru a descrie ecranul.

Project Valley a reprezentat, în trecut, numele de cod ales de către Samsung pentru prototipuri de telefoane pliabile. Rămâne de văzut dacă aceasta va fi și denumirea telefonului, sau dacă se va merge pe vreuna dintre variantele F sau X. Acum, că se pune problema astfel, varianta V ar putea fi cea mai bună.

DJ Koh, șeful diviziei de mobile de la Samsung, declara în trecut că dispozitivul ar putea fi dezvăluit în cadrul Samsung Developer Conference. Evenimentul de anul acesta va avea loc între 7 și 8 noiembrie, în San Francisco.

Compania a postat și un mesaj pe Twitter, prin care face o trimitere subtilă către telefonul care se pliază. ”Răscrucea dintre prezent și viitor” este mesajul care apare asociat unui dispozitiv pliat, care se desface.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI