VIDEO Samsung se laudă cu primul apel video bazat pe tehnologie 5G

Tehnologia 5G se apropie cu pași repezi de realitatea comercială, iar asta înseamnă că vom vedea din ce în ce mai multe progrese palpabile făcute de companii, iar Samsung are o astfel de reușită.

Operatorii telecom din Coreea de Sud au început deja să lanseze rețelele 5G comerciale, iar un telefon Samsung a fost folosit pentru a efectua un prim apel video. Până acum, au existat teste 5G în condiții controlate, însă acum avem parte și de un progres comercial.

SK Telecom, KT și LG Uplus sunt operatorii telecom din Coreea de Sud care oferă servicii 5G, însă doar pentru clienții enterprise, momentan. Rețelele acoperă 13 orașe importante din țară, între care Seul, Seongnam și Hwaseong. Operatorii telecom promit că vor extinde rețelele și mai mult până la debutul primelor telefoane compatibile, în 2019.

CEO-ul SK Telecom, Park Jung-ho, a marcat acest debut cu un apel video 5G. Apelul a fost făcut de la centrul de control al rețelei din Bundang, către un manager, al cărui birou se află în Seul. Un telefon prototip de la Samsung, cu conectivitate 5G, a fost folosit pentru acest apel. Șeful diviziei de mobile de la Samsung, DJ Koh, spune că aceștia au lucrat îndeaproape cu SK Telecom pentru a accelera comercializarea rețelelor noi.

Telefonul folosit pentru acest test este unul neidentificat. Are ecran Infinity, la fel ca flagship-urile de la Samsung, doar că nu are marginile curbate, iar acestea sunt destul de groase. Astfel, e destul de improbabil să ne gândim că ar putea fi vorba despre Samsung Galaxy S10 în aceste imagini.

Samsung Galaxy S10 ar trebui să fie lansat și într-o variantă specială cu 5G. Cel mai probabil, modelul de top va fi oferit și într-o astfel de versiune, pe care nu o vom vedea decât pe piețe restrânse. Evident, Coreea de Sud va fi prima piață pentru acest model și ar putea fi și singura la lansare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: