Samsung Galaxy S10 ar putea fi telefonul revoluționar cu premierele care contează

Samsung Galaxy S10 ar putea fi telefonul revoluționar cu premierele care contează
07:11 27.11.2018

Samsung se laudă de mulți ani cu primul loc în clasamentul producătorilor de mobile, iar cu Galaxy S10, pe care îl va lansa în prima parte a anului viitor, se pare că și-l va păstra.

Deși câștigă majoritatea profitului din telefoane mainstream sau ieftine, sud coreeni speră în continuare să facă valuri cu smartphone-urile de top din portofoliu. În acest scop, Galaxy S10 va ajunge pe piață cu câteva premiere importante pe partea de specificații hardware.

Samsung Galaxy S10, ca în cazul oricărui telefon de top din ultima perioadă, va fi lansat în mai multe variante, în funcție de piața pentru care este destinat. Una dintre versiuni va fi optimizată noile rețele 5G de date mobile.

Conform analiștilor de la GF Securities, modelul de Galaxy S10 compatibil cu rețelele 5G ar putea fi primul telefon dotat cu nu mai puțin de 12 GB de RAM și un terrabyte de spațiu de stocare. Toate acestea se vor ascunde în spatele unui panou generos de fără rame cu diagonala de 6,7 inci.

Dacă speculațiile se confirmă, telefonul ar putea fi dotat cu până la șase camere pentru o varietate foarte mare de scenarii. Telefonul va avea patru camere principale pe partea din spate și alte două pentru selfie-uri spectaculoase pe partea din față.

Primele zvonuri despre Samsung Galaxy S10 au făcut referire la o memorie internă maximă de 512GB. Referința la 1TB de această dată s-ar putea să includă un spațiu de stocare de 512GB ce lucrează în tandem cu un card microSD cu alți 512GB, pentru un total de 1024GB. Ca referință, în aceeași manieră a fost promovat, în urmă cu câteva luni, Galaxy Note 9 ca având 1TB de spațiu.

Pe lânngă faptul că s-ar putea să aibă un spate ceramic un pic mai rezistent decât sticla actuală, cea mai interesanță particularitatea a telefonului va fi totuși dată de memoria RAM. În contextul în care nu avem încă smartphone-uri cu 10GB RAM, deși au fost anunțate câteva, saltul la 12GB ar trebui să fie interesant. În practică, ți-ar putea fi util mai ales dacă îți folosești telefonul ca desktop, în modul DeX, cu un mouse, o tastatură și un monitor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI