Samsung Galaxy S10: detaliul care confirmă existența unui telefon 5G

Samsung Galaxy S10: detaliul care confirmă existența unui telefon 5G

Samsung Galaxy S10 mai are cam două luni până la lansare, iar acum aflăm ceva detalii despre modelul 5G al telefonului.

Până acum, a fost deja confirmat faptul că vor exista trei variante standard de Samsung Galaxy S10. Unul dintre ele va fi varianta Lite și va avea ecran plat, altul va avea ecran curbat și va fi varianta standard, iar un al treilea va fi S10 Plus.

Dintre aceste trei telefoane, modelul Plus ar trebui să fie lansat și într-o variantă 5G. Evident, acesta va ajunge doar pe anumite piețe, pentru că astfel de rețele vor fi disponibile doar în arii restrânse, pentru început. Există o șansă ca telefonul în variantă 5G să fie lansat chiar mai târziu decât celelalte modele, prin prisma relativei sale inutilități pe piață.

Seriile telefoanelor confirmă existența mai multor modele. Astfel, SM-G973F va fi smartphone-ul Galaxy S10 Lite. În continuarea sa vor veni modelele SM-G970F și SM-G975F, care sunt Samsung Galaxy S10, respectiv S10 Plus.

A patra variantă de telefon va fi SM-G977, în variantele SM-G977N și SM-G977U, mai exact. Modelele vor fi pentru Coreea de Sud și pentru Statele Unite.

Încă nu știm sigur dacă e vorba, într-adevăr, de numărul de model pentru telefonul cu 5G. Totuși, având în vedere că celelalte trei numere sunt asociate modelelor despre care știm sigur că vor fi lansate, e ușor să vedem despre ce poate fi vorba în cazul lui SM-G977.

Alte informații care să lege telefonul de numărul de model nu există, momentan. Totuși, știm că Samsung lucrează la un astfel de telefon, pe care l-a confirmat, în mare parte, către Verizon și AT&T, în SUA.

Citește și: