Samsung Galaxy Note 10 ar putea avea un ecran imens

Samsung Galaxy Note 10 ar putea avea un ecran imens
11:40 24.12.2018

Samsung Galaxy Note 10 e, cu siguranță, doar pe planșetele de desen ale sud-coreenilor, dar asta nu ne împiedică să aflăm deja zvonuri despre telefon.

Samsung Galaxy Note 10 va fi lansat, cel mai probabil, tot în luna august, așa cum s-a întâmplat și cu modelul actual. Avem de trecut peste o iarnă grea, peste primăvară și apoi, peste cam două treimi din vară până să vedem telefonul. Între timp, Galaxy S10 este destul de bine conturat și știm cam toate lucrurile importante despre acesta.

Ice Universe, cunoscut pentru zvonurile despre Samsung la care are acces și pe care le publică, a oferit o nouă informație pe Twitter. Astfel, conform acestuia, Samsung Galaxy Note 10 va avea un ecran imens, cu diagonala de 6,75 inci. În comparație, modelul actual are ”doar” 6,4 inci pe diagonală.

În altă ordine de idei, și telefoanele Galaxy S10 vor avea ecrane destul de mari. Modelul care va avea și 5G ar urma să aibă un display cu diagonala de 6,66 inci. Modelul S10 Plus va avea 6,44 inci, iar cel de bază îți va oferi un display de 6,1 inci.

Telefoanele vor aduce și o funcție care te va ajuta să faci poze impecabile noaptea. Conform informațiilor provenite de la XDA Developers, în varianta beta de One UI, bazată pe Android 9, pentru Galaxy Note 9, au fost găsite referințe la Bright Night. Aplicația de cameră din One UI include bucăți de cod care sugerează că Bright Night va putea fotografia aceeași scenă de mai multe ori, iar apoi va combina imaginile pentru a obține o fotografie mai luminoasă.

Cu siguranță, funcția va debuta pe Samsung Galaxy S10, dar și posesorii de versiuni mai vechi de flagship s-ar putea bucura. În viitor, ar putea primi un update software și cei care au Galaxy S9 și Note 9.