Unde să-ți pui routerul ca să ai cel mai bun semnal WiFi în casă

Unde să-ți pui routerul ca să ai cel mai bun semnal WiFi în casă
14:58 30.04.2018

Un fizician a vrut să afle care-i cel mai bun loc în care trebuie să-ți pui routerul ca să-ți optimizezi semnalul WiFi. A făcut asta și acum împarte cu lumea cunoștințele sale.

Nu de puține ori ți s-a întâmplat ca WiFi-ul să-ți dea bătăi de cap. Asta pentru că și pereții joacă un rol important în semnalul pe care îl primești de la router. Fizicianul Jason Cole a încercat să creeze un model de poziționare a unui router. Cole a început să investigheze „știința” din spatele amplasării routerului ca să-și optimizeze semnalul WiFi. Totul depinde de planul casei tale.

Pentru a face asta, el a realizat prima dată planul podelei sale și a atribuit valori ale refracției pereților. Apoi a folosit ecuația Helmholtz, care i-a permis să modeleze undele electromagnetice emise de routerul său.

A făcut și un video cu toată munca sa, pe care l-a postat pe blogul personal, unde a descris regulile matematice pe care le-a aplicat. Inițial, el a dedus că așezarea routerului în mijlocul casei tale îți dă cel mai bun semnal WiFi.

Dar, bineînțeles, nu e chiar cea mai inspirată decizie să-ți pui routerul în mijlocul sufrageriei, de exemplu. Pentru a investiga mai departe, Cole și-a modificat modelul ca să ia în calcul absorbția materialelor din pereți, ca betonul.

În cele din urmă, fizicianul a tras o concluzie pe care mulți dintre noi o știm. Asta pentru că e logică: cu cât ești mai departe de router, cu atât vei prinde mai greu semnalul WiFi. Dar, dacă știi unde și cum să poziționezi routerul, acesta poate trimite semnal în fiecare cameră a casei tale. Exact ca în video.

Cole a creat chiar și o aplicație pentru Android care îți permite să cartografiezi propriul semnal WiFi în jurul casei tale. O poți descărca și pe telefonul tău ca să testezi unde să-ți pui routerul.

 

Etichete:
loading...