Moartea ar putea fi o experiență unică pentru fiecare în parte

Moartea ar putea fi o experiență unică pentru fiecare în parte
19:30 11.04.2018

Doctorii dintr-o unitate canadiană au dat peste un caz foarte ciudat anul trecut. Un pacient a prezentat activitate cerebrală persistentă chiar și după ce a fost declarată moartea clinică.

Timp de mai mult de zece minute după ce doctorii au confirmat moartea printr-o serie de observații, pacientul părea să experimenteze aceleași tipuri de unde ale creierului – unde delta – pe care le experimentăm noi în timpul somnului profund.

„Un pacient a experimentat un val persistent de unde delta, chiar și după încetarea ritmului cardiac”, a explicat echipa de la Universitata Western Ontario din Canada. Fenomenul este complet diferit de „pragul morții”, care a fost observat la șobolani după decapitare.

Oamenii de știință au descoperit că moartea ar putea fi o experiență unică pentru fiecare în parte. Pacientul care a raportat activitate cerebrală după moarte făcea parte dintr-un grup de patru pacienți care au fost deconectați de la aparate.

Astfel, cercetătorii au observat în cazul celor patru pacienți că înregistrările electroencefalografice frontale (EEG) au prezentat câteva similitudini atât înainte, cât și după ce au fost declarați morți.

„A existat o diferență semnificativă în amplitudinea EEG în cele 30 de minute înainte, dar și în cele cinci minute după ce au fost declarați morți”, au explicat cercetătorii.

Înainte de a ajunge la o concluzie generală, oamenii de știință sunt precauți în ceea ce privește implicațiile, spunând că este mult prea devreme ca să vorbim despre ce înseamnă experiența noastră post-moarte. Asta și pentru că eșantionul de pacienți a fost mic.

În absența oricărei explicații biologice pentru modul în care activitatea creierului ar putea continua câteva minute chiar și după ce inima a încetat să mai bată, cercetătorii spun și că scanarea ar putea fi rezultatul unei erori din momentul înregistrării acestei activități.

Chiar și așa, echipamentul nu a prezentat semne de defecțiuni. Este dificil să se stabilească o bază fiziologică pentru această activitate EEG dat fiind că aceasta are loc după o încetare a circulației sângelui.

loading...