Sezonul 2 din Ozark vine cu alianțe, tensiuni, trădări și interese ascunse

Sezonul 2 din Ozark vine cu alianțe, tensiuni, trădări și interese ascunse

Sezonul 2 din Ozark a apărut pe Netflix destul de recent, așa că ar fi bine să știi la ce să te aștepți, dacă l-ai văzut deja pe primul.

ATENȚIE! ACEASTĂ RECENZIE AR PUTEA CONȚINE SPOILERE!

Era sfârșit de iulie 2017 când am văzut și am scris despre primul sezon din Ozark, un serial pe care am reușit să-l apreciez de la bun început, poate pentru că mirosea vag a Breaking Bad, a Narcos și a alte câteva seriale similare. L-am devorat și am așteptat sezonul 2, iar acum că a sosit, aproape am trecut și prin ăsta.

Droguri, carteluri mexicane, mai multe droguri, politicieni corupți, tone de bani, trădări, FBI, am menționat deja droguri? Cam așa arată sezonul 2, dacă ar fi să fac o simplificare majoră, care nu reușește să facă dreptate serialului. Dacă îți mai amintești cum s-a terminat primul sezon (aveam ceva lacune și mi-a părut rău că Netflix n-a oferit o retrospectivă de 2-3 minute), știi că Marty e în belele destul de mari.

Cumva, însă, familia Byrde și familia Snell reușesc să treacă peste diferențele de opinie și să facă o alianță, care pare că poate aduce lucruri bune tuturor părților implicate. Din păcate, pentru fiecare problemă rezolvată în stil mafiot, apar alte probleme care trebuie rezolvate cu mănuși, că doar e vorba de politicieni și de FBI.

Am apucat să văd cam opt episoade până acum, iar dacă ar fi să privesc un ”arc peste timp” al fiecărui personaj, îmi pare că Marty e cel care reușește să evolueze cel mai puțin: își acceptă greșeala de a nu fi în stare să citească oamenii cu care se înconjoară, problemă care i-a adus cele mai multe necazuri. În schimb, Wendy e mult mai implicată în ”afacerile familiei” și face asta cu succes. Dovedește că e o femeie fără scrupule, care ar face orice ca să-și atingă scopurile.

Tot în sfera familiei, avem o nouă evoluție și o stagnare. De data asta, e vorba de Jonah, pe care îl duce capul mai mult decât l-ar duce pe un puști de 14 ani. Sora sa, Charlotte, în schimb, nu face decât să fumeze iarbă cu Wyatt, așa că îmi pare că personajul ei evoluează la fel de mult ca cel al tatălui ei. Buddy, noul membru al familiei, e un personaj de excepție; dacă la primele întâlniri din sezonul 1 mi s-a părut doar un bătrân scorțos, acum dovedește că are multe să-i învețe pe cei cu care stă în casă.

Trădarea apare de unde nu te aștepți în Ozark, iar asta te va face să urăști anumite personaje. Am ajuns cumva să empatizez cu Ruth, însă nu știu dacă ar trebui s-o fac. E singurul stâlp real al familiei Langmore și pare că încearcă să facă ceva atât cu viața ei, cât și cu cea a lui Wyatt, în special. Totuși, acțiunile pe care le întreprinde ar putea să nu fie dintre cele mai fericite până la final de sezon, așa că o tratez cu suspiciune.

FBI-ul îi suflă în ceafă lui Marty și acesta are o ”întâlnire de gradul zero” cu biroul, doar că lucrurile se termină oarecum cu bine pentru familia Byrde. Biroul îi ia în vizor și pe cei din familia Snell, doar că până spre finalul sezonului, îți dai seama că aceștia au probleme mai mari decât câțiva agenți FBI care vin să sape gropi în spatele casei.

Episoadele sunt destul de lungi, unele trec de o oră, iar acțiunea din ele e construită în așa fel încât pare că te-ai uitat la două ore de conținut. Un lucru bun, se întâmplă o mulțime de lucruri în fiecare episod. Partea mai puțin bună e că, de data asta, am simțit o oarecare plictiseală în timpul anumitor scene. Retrospectiv privind, însă, și din astfel de scene ai ceva de învățat, așa că e bine să fii atent oricum.

Sezonul 2 din Ozark e cel puțin la fel de bun ca primul; dacă te-ai bucurat de prima apariție a serialului anul trecut, sigur vei aprecia și mai mult noile episoade. Pentru că n-am ajuns încă la final, habar nu am dacă va exista și un sezon 3. Totuși, având în vedere că Byrde va trebui să construiască un cazino pentru cartel, cred că și la anul pe vremea asta voi scrie o nouă recenzie de sezon.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: